Asaprin - Cardio 100mg 30compr
Asaprin - Cardio 100mg 30compr inhiba adeziunea si agregarea plachetelor din sange (trombocite) si in felul acesta previne formarea cheagurilor de sange (trombi) in curs de dezvoltare (inhibarea agregarii plachetare).
Acest produs face parte din categoria OTC-uri:
- Se livreaza doar pe teritoriul Romaniei
- Se plateste cu cardul
*OTC – Medicament fara prescriptie medicala
Descriere Asaprin - Cardio 100mg 30compr
Asaprin - Cardio 100mg 30compr inhiba adeziunea si agregarea plachetelor din sange (trombocite) si in felul acesta previne formarea cheagurilor de sange (trombi) in curs de dezvoltare (inhibarea agregarii plachetare).
Descriere:
Asaprin Cardio se utilizeaza:
- pentru reducerea riscului de mortalitate la pacientii la care se suspecteaza infarct miocardic acut
- pentru reducerea riscului de morbiditate si mortalitate la pacientii cu infarct miocardic in antecedente
- pentru profilaxia secundara a accidentului vascular cerebral
- pentru reducerea riscului de atacuri ischemice tranzitorii (AIT) si accident vascular cerebral la pacientii cu AIT
- pentru reducerea riscului la pacientii cu angina pectorala stabila si instabila
- pentru profilaxia trombembolismului dupa chirurgie vasculara sau interventii chirurgicale, de exemplu, PTCA (Angioplastia Coronariana Percutanata Transluminala), CABG (Bypass Coronarian), endarterectomie carotidiana, sunturi arterio-venoase
- pentru profilaxia trombozei venoase profunde si a embolismului pulmonar dupa imobilizare pe termen lung, de exemplu, dupa interventie chirurgicala majora
- pentru reducerea riscului primar de infarct miocardic la persoanele cu factori de risc cardiovascular, de exemplu, diabet zaharat, hiperlipidemie, hipertensiune arteriala, obezitate, fumat, varsta inaintata
- pentru inhibarea profilactica a agregării plachetare in anevrism.
Comprimatele care contin doze mici de acid acetilsalicilic nu sunt potrivite pentru folosirea in scop analgezic, antipiretic si antiinflamator (aceste actiuni apar la doze mai mari).
Compozitie:
Substanta activa este: acidul acetilsalicilic. Fiecare comprimat gastrorezistent contine acid acetilsalicilic 100 mg.
Celelalte componente sunt: nucleu - celuloza microcristalina, croscarmeloza sodica, amidon de porumb, talc; film - copolimer acid metacrilic-etacrilat (1:1) 30%, macrogol 6000, talc.
Mod de administrare:
Angina pectorala stabila si instabila, profilaxia recidivei infarctului miocardic, dupa interventii chirurgicale vasculare, profilaxia atacurilor ischemice tranzitorii (AIT) si a accidentului vascular cerebral (AVC) - doza zilnica recomandata este de un comprimat gastrorezistent (echivalent la 100 mg acid acetilsalicilic) pe zi.
Infarct miocardic acut - doza zilnica recomandata este de trei comprimate gastrorezistente (echivalent la 300 mg acid acetilsalicilic) pe zi.
Profilaxia trombozei venoase profunde si a embolismului pulmonar - doza zilnica recomandata este de un comprimat gastrorezistent (echivalent la 100 mg acid acetilsalicilic) pe zi.
Profilaxia trombozei vaselor coronariene la pacientii cu factori multipli de risc - doza zilnica recomandata este de 1–2 comprimate gastrorezistente (echivalent 1a 100 – 200 mg acid acetilsalicilic) pe zi sau de 3 comprimate gastrorezistente (echivalent la 300 mg acid acetilsalicilic) la intervale de 2 zile.
Comprimatele se administreaza cu o cantitate suficienta de apa, de preferinta dupa mese.
Precautii si atentionari:
Inainte sa utilizati Asaprin Cardio, adresati-va medicului dumneavoastra sau farmacistului.
Sarcina si alaptarea:
Daca sunteti gravida sau alaptati, credeti ca ati putea fi gravida sau intentionati sa ramaneti gravida, adresati-va medicului sau farmacistului pentru recomandari inainte de a lua acest medicament.
Acidul acetilsalicilic s-a dovedit teratogen in studii experimentale, la animale de laborator.
In primele doua trimestre de sarcina se poate administra acid acetilsalicilic, dar numai la indicatia medicului; se recomanda evitarea tratamentului cronic cu doze > 150 mg pe zi. In ultimul trimestru de sarcina acidul acetilsalicilic este contraindicat (cu exceptia utilizarii punctuale pentru anumite indicatii cardiologice si obstetricale foarte limitate).
Deoarece acidul acetilsalicilic trece in lapte, folosirea in timpul alaptarii trebuie evitata, sau alaptarea se intrerupe, in functie de raportul risc/beneficiu.
Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor:
Asaprin Cardio nu influenteaza capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.
Reactii adverse posibile:
- Tulburari hematologice si limfatice: prelungirea timpului de sangerare, trombocitopenie (prezenta unui numar relativ scazut de trombocite in sange)
- Tulburari ale sistemului imunitar: reactii de hipersensibilitate, cum sunt: scurtarea respiratiei si reactii cutanate
- Tulburari acustice si vestibulare: utilizarea de doze mari poate determina vertij si zgomote in urechi
- Tulburari respiratorii, toracice si mediastinale: declansarea crizelor de astm bronsic
- Tulburari gastro-intestinale: greata, varsaturi, hemoragii gastro-intestinale oculte, care, in cazuri rare, pot determina deficit de fier in organism; utilizarea de doze mari poate determina ulcere gastro-intestinale cu hemoragii grave
- Tulburari renale si ale cailor urinare: utilizarea de doze mari timp indelungat poate determina afectarea rinichilor
- Tulburari hepatobiliare: utilizarea de doze mari timp indelungat poate determina afectarea ficatului, in cazuri foarte rare.
Prezentare: 30 comprimate gastrorezistente
Informatii aditionale Asaprin - Cardio 100mg 30compr
Indicat pentru | Sechele infarct miocardic |
---|---|
Stil de viata | Normal |
Prospect | REZUMATUL CARACTERISTICILOR PRODUSULUI 1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI ASAprin Cardio100 mg comprimate gastrorezistente
Fiecare comprimat gastrorezistent conţine acid acetilsalicilic 100 mg. Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1. 3. FORMA FARMACEUTICĂ Comprimat gastrorezistent.
4.1 Indicaţii terapeutice - Prevenirea secundară a infarctului miocardic. Comprimatele care conţin doze mici de acid acetilsalicilic nu sunt potrivite pentru folosirea în scop analgezic, antipiretic şi antiinflamator (aceste acţiuni apar la doze mai mari). 4.2 Doze şi mod de administrare Doza recomandată pentru profilaxia şi tratamentul accidentelor coronariene este de un comprimat (100 mg acid acetilsalicilic) de 1 - 4 ori pe zi. În infarctul miocardic acut administrarea se va face imediat după debutul simptomelor. Pentru profilaxia accidentelor ischemice cerebrale tranzitorii şi a infarctului cerebral se recomandă câte un comprimat de 1 - 2 ori pe zi. Comprimatele se înghit nesfărâmate, cu o cantitate suficientă de apă, de preferat după mese. 4.3 Contraindicaţii - Hipersensibilitate la acid acetilsalicilic sau la oricare dintre excipienţii enumeraţi la pct. 6.1. 4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare Administrarea acidului acetilsalicilic impune prudenţă în următoarele situaţii clinice: 4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune Asocierea următoarelor medicamente cu acidul acetilsalicilc (chiar în dozele mici ca antiagregant plachetar) impune prudenţă sau este contraindicată: - anticoagulante orale, heparine, ticlopidină şi alte antiagregante plachetare, streptokinază şi alte trombolitice, pentoxifilină; deoarece creşte riscul hemoragic este necesară prudenţă şi controlul parametrilor de coagulare şi a timpului de sângerare; - metotrexat; asocierea este contraindicată absolut sau relativ (pentru dozele de metotrexat ≥ 15 mg/ săptămână, respectiv < 15 mg pe săptămână), deoarece toxicitatea hematologică a metotrexatului este favorizată (prin mecanism farmacocinetic); - interferon alfa; acidul acetilsalicilic poate inhiba acţiunea interferonului. - alcool etilic; deoarece creşte riscul de sângerare gastro-intestinală. Datele experimentale sugerează că ibuprofenul poate inhiba efectul dozelor mici de acid acetilsalicilic asupra agregării plachetare atunci când aceste medicamente sunt administrate concomitent. Cu toate acestea, deoarece informaţiile sunt limitate, iar extrapolările datelor ex vivo la situaţiile clinice sunt nesigure nu poate fi formulată o concluzie definitivă în cazul utilizării regulate a ibuprofenului şi este puţin probabil să apară un efect relevant clinic în cazul utilizării ocazionale a ibuprofenului (vezi pct. 5.1). 4.6 Fertilitatea, sarcina şi alăptarea Acidul acetilsalicilic s-a dovedit teratogen în studii experimentale, la animale de laborator. Studii epidemiologice la femeia gravidă nu au evidenţiat efecte teratogene şi fetotoxice în condiţiile administrării în primele 2 trimestre de sarcină, dar experienţa este limitată pentru utilizarea cronică de doze mari. Folosirea în ultimul trimestru de sarcină a fost asociată cu toxicitate cardio-pulmonară şi renală la făt, închiderea precoce a canalului arterial, întârzierea şi prelungirea travaliului (pentru dozele mari de acid acetilsalicilic) şi creşterea frecvenţei accidentelor hemoragice (inclusiv pentru dozele mici). Deoarece acidul acetilsalicilic trece în lapte, folosirea în timpul alăptării trebuie evitată, sau alăptarea se întrerupe, în funcţie de raportul risc/ beneficiu. 4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje 4.8 Reacţii adverse Dozele mici de acid acetilsalicilic sunt, de regulă, bine suportate. Raportarea reacţiilor adverse suspectate 4.9 Supradozaj Semnele şi simptomele pot varia în funcţie de gradul intoxicaţiei: -uşoară - moderată - tulburări de auz (tinitus, hipoacuzie), cefalee, vertij, greaţă, care se pot remite prin scăderea dozei; -gravă - hiperpirexie, hiperventilaţie, cetoză, acidoză metabolică, comă, colaps, insuficienţă respiratorie, hipoglicemie. În caz de supradozaj pacientul trebuie internat de urgenţă într-o unitate de terapie intensivă. Se fac spălături gastrice. Tratamentul constă în combaterea hiperpirexiei, rehidratare, corectarea acidozei (prin introducerea de bicarbonat de sodiu intravenos) şi a hipoglicemiei (prin glucoză), combaterea hemoragiilor (transfuzii de sânge, fitomenadionă). La nevoie se recurge la procedee de epurare extrarenală a toxicului.
5.1 Proprietăţi farmacodinamice Grupa farmacoterapeutică: medicamente antitrombotice, inhibitori ai agregării plachetare cu excepţia heparinei, codul ATC: B01AC06. Acidul acetilsalicilic este un analgezic, antiinflamator şi antipiretic din grupa salicilaţilor. La doze mici are acţiune antiagregantă plachetară de lungă durată. Inhibarea funcţiei plachetare se datorează inactivării ireversibile, prin acetilare, a ciclooxigenazei, cu blocarea consecutivă a sintezei tromboxanului A2 (eicosanoid agregant plachetar fiziologic). Administrat oral, în doză mică, acidul acetilsalicilic prelungeşte timpul de sângerare câteva zile. Nu afectează procesul de adeziune plachetară şi nu prelungeşte viaţa plachetelor. În condiţii clinice dozele mici de acid acetilsalicilic realizează beneficii semnificative în boala coronariană. Studii controlate la pacienţi cu angină instabilă au arătat o reducere a frecvenţei infarctului şi mortalităţii. În infarctul miocardic acut, administrarea precoce de doze mici de acid acetilsalicilic favorizează recanalizarea coronariană, micşorează riscul de reocluzie şi scade frecvenţa reinfarctizării. Beneficiile sunt superioare Datele experimentale sugerează că ibuprofenul poate inhiba efectul dozelor mici de acid acetilsalicilic asupra agregării plachetare atunci când aceste medicamente sunt administrate concomitent. Într-unul din studii, atunci când o singură doză de ibuprofen 400 mg a fost administrată cu 8 ore înainte de, sau la 30 de minute după administrarea de acid acetilsalicilic (81 mg) într-o formă farmaceutică cu eliberare imediată, a apărut o scădere a efectului acidului acetilsalicilic asupra formării tromboxanului sau a agregării plachetare. Cu toate acestea, deoarece informaţiile sunt limitate, iar extrapolările datelor ex vivo la situaţiile clinice sunt nesigure, nu poate fi formulată o concluzie definitivă în cazul utilizării regulate a ibuprofenului şi este puţin probabil să apară un efect relevant clinic în cazul utilizării ocazionale a ibuprofenului. 5.2 Proprietăţi farmacocinetice Acidul acetilsalicilic administrat oral are o biodisponibilitate medie de 68%. Este hidrolizat în mucoasa intestinală, sânge şi ficat, cu eliberare de acid salicilic, care apoi este metabolizat în parte şi eliminat pe cale renală ca atare şi sub formă de metaboliţi. Concentraţiile plasmatice realizate de dozele mici de acid acetilsalicilic (forma activă ca antiagregant plachetar) sunt < 20 μg/ml, iar cele de acid salicilc sunt < 60 μg/ml; concentraţiile toxice de acid salicilic sunt de > 200 μg/ml. Volumul aparent de distribuţie este de 0,15 l/kg. Timpul de înjumătăţire plasmatică al acidului acetilsalicilic este de 1 oră, iar cel al acidului salicilic este de 2 - 4 ore pentru dozele de 0,3 – 0,6 g (active ca analgezic antipiretic) şi de 15 – 30 ore pentru dozele de 3 – 4 g pe zi (active ca antiinflamator). 5.3 Date preclinice de siguranţă În studiile pe animale s-au decelat efecte nefrotoxice după administrarea acută şi cronică a unor doze mari. Potenţialul mutagen si tumorigen Toxicitatea asupra funcţiei de reproducere
6.1 Lista excipienţilor Nucleu Film Nu este cazul. 6.3 Perioada de valabilitate 2 ani 6.4 Precauţii speciale pentru păstrare A se păstra la temperaturi sub 25º C în ambalajul original. 6.5 Natura şi conţinutul ambalajului Cutie cu 2 blistere din PVC/Al a câte 10 comprimate gastrorezistente. Cutie cu 100 blistere din PVC/Al a câte 10 comprimate gastrorezistente. Cutie cu 3 blistere din PVC/Al a câte 10 comprimate gastrorezistente. 6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor Nu sunt necesare. 7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ AC HELCOR Pharma S.R.L.
8516/2016/01-02-03
Reînnoirea autorizaţiei - Ianuarie 2016
Aprilie, 2017 |
Afectiune | Afectiuni circulatorii, Coagularea sangelui, Sistem cardio-vascular, Afectiuni cardiovasculare |
Simptome | Tromboza (formarea unui cheag), Tulburari circulatorii, Formarea cheagurilor de sange |
Sex | Unisex |
Indicat pentru | Sechele infarct miocardic |
Functie produs | Antiagregant plachetar, Antitrombotic, Protector cardio-vascular |
adresabilitate | Uz general |
Brand | Helcor |
Zona corp | Sistemic |
mattca.ro este o farmacie pentru tine si familia ta! La noi gasesti online: medicamente fara reteta, suplimente alimentare, vitamine si minerale de la branduri de top, produsele tale preferate de ingrijre, cosmetice si dermatocosmetice, produse pentru bebelusi, tehnica si aparatura medicala.
Beneficiile mattca.ro:
- Livrarea in Romania cu o taxa unica de transport de 14,9 lei, pentru platile online
- Livrarea in peste 20 de tari din Europa
- Parteneriate cu brand-uri de renume
- Oferte si promotii noi, lunar
- Cantitati economice (pachete avantajoase)
- Sfaturi si informatii utile in articolele de pe Blog