Mattca.ro

Acest produs face parte din categoria OTC-uri iar achizitia se face doar prin plata cu cardul

continua cu adaugarea produsului in cos
Mattca.ro

Terbinafina Rompharm 10,1 mg/ml spray cutanat, solutie x 20 ml

Cod: W58513001
Brand: Rompharm
Status:
Terbinafina Rompharm 10,1 mg/ml spray cutanat, solutie x 20 ml are efect antifungic si se administreaza local in tratamentul infectiilor fungice de la nivel cutanat.

Acest produs face parte din categoria OTC-uri:

  • Se livreaza doar pe teritoriul Romaniei
  • Se plateste cu cardul

*OTC – Medicament fara prescriptie medicala

22,90 Lei Pret cu TVA inclus

Descriere Terbinafina Rompharm 10,1 mg/ml spray cutanat, solutie x 20 ml

Terbinafina Rompharm 10,1 mg/ml spray cutanat, solutie x 20 ml are efect antifungic si se administreaza local in tratamentul infectiilor fungice de la nivel cutanat.

Indicatii:

Terbinafina Rompharm este un medicament antifungic, care actioneaza prin distrugerea fungilor ce determina afectiuni ale pielii. Terbinafina Rompharm este utilizat in tratamentul: tinea pedis si tinea cruris. De asemenea, este utilizat in tratamentul infectiilor pielii cu levuri, cum este pitiriazis versicolor.

Mod de administrare:

Aplicati Terbinafina Rompharm pe zonele infectate dupa cum urmeaza:

  • tinea pedis: 1 administrare pe zi timp de 1 saptamana;
  • tinea cruris: 1 administrare pe zi timp de 1 saptamana;
  • pitiriazis versicolor: 1-2 administrari pe zi timp de 1-2 saptamani.

Precautii si contraindicatii:

Nu utilizati Terbinafina Rompharm daca:

  • sunteti alergic (hipersensibil) la clorhidratul de terbinafina sau la oricare dintre celelalte componente ale Terbinafina Rompharm;
  • copilul dumneavoastra are varsta sub 16 ani.

Reactii adverse posibile:

Reactiile adverse rare (pot afecta mai putin de 1 din 1000 pacienti): reactii de hipersensibilitate (alergice): mancarimi, eruptii trecatoare pe piele, vezicule cu lichid, urticarie.
Reactiile adverse foarte rare (pot afecta mai putin de 1 din 10000 pacienti): la locul aplicarii, pot sa apara: inrosirea pielii, iritatie, senzatie de intepaturi.

Sarcina si alaptarea:

Daca sunteti gravida, intrebati-l pe medicul dumneavoastra inainte de a utiliza Terbinafina Rompharm. Nu utilizati Terbinafina Rompharm in timpul alaptarii, deoarece terbinafina, substanta activa din componenta solutiei, trece in laptele matern. Sugarii nu trebuie sa vina in contact cu zonele de piele pe care a fost aplicata solutia, inclusiv cea de la nivelul sanilor.

Compozitie:

  • Substanta activa este clorhidrat de terbinafina. Un mililitru solutie contine clorhidrat de terbinafina 10,1 mg.
  • Celelalte componente sunt: propilenglicol, macrogol 300, alcool etilic (96%), apa purificata.

Mod de prezentare: flacon continand 20 ml spray cutanat, solutie.

 

Acest produs se administreaza conform prospectului sau recomandarilor medicului, farmacistului sau specialistului medical. Pentru lista completa de ingrediente va rugam sa cititi prospectul, descrierea sau informatiile aditionale.

Intelegem cat de important este pentru dumneavoastra sa fiti corect informat si va asiguram ca facem tot posibilul pentru actualizarea permanenta a site-ului la nivel de descriere si fotografii de produse. Cu toate eforturile noastre, daca producatorul nu ne semnaleaza modificarile ce tin de ambalaj sau compozitie, pot aparea neconcordante intre imaginile sau informatiile prezentate in descrierea produselor noastre. Va multumim pentru intelegere si vom fi recunoscatori daca ne semnalati eventuale erori pe adresa office@mattca.ro.
citeste mai mult...

Informatii aditionale

Mai multe informatii
Indicat pentruTratamentul micozelor
AfectiuneInfectii si micoze
SimptomeInfectii ale pielii
Indicat pentruTratamentul micozelor
Functie produsAntiinfectios, Antimicotic, Antimicrobian
adresabilitateUz general
Forma prezentareSpray
BrandRompharm
Zona corpPiele

Prospect Terbinafina Rompharm 10,1 mg/ml spray cutanat, solutie x 20 ml

PROSPECT: INFORMAŢII PENTRU UTILIZATOR

Terbinafină Rompharm 10,1 mg/ml spray cutanat, soluţie 
Clorhidrat de terbinafină 

Citiți cu atenție și în întregime acest prospect înainte de a începe să utilizați acest medicament deoarece conține informații importante pentru dumneavoastră.
Utilizați întotdeauna acest medicament conform indicațiilor din acest prospect sau indicațiilor medicului dumneavoastră sau farmacistului sau asistentei medicale. 
-  Păstrați acest prospect. S-ar putea să fie necesar să-l recitiți. 
-  Întrebați farmacistul dacă aveți nevoie de mai multe informații sau recomandări. 
-  Dacă manifestați orice reacții adverse, adresați-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului sau asistentei medicale.
Acestea includ orice posibile reacții adverse nemenționate în acest prospect. Vezi pct. 4. 
-  Dacă după 14 zile nu vă simțiți mai bine sau vă simțiți mai rău, trebuie să vă adresați unui medic.

În acest prospect găsiţi: 

  1. Ce este Terbinafină Rompharm și pentru ce se utilizează 
  2. Ce trebuie să știți înainte să utilizați Terbinafină Rompharm 
  3. Cum să utilizați Terbinafină Rompharm 
  4. Reacții adverse posibile 
  5. Cum se păstrează Terbinafină Rompharm 
  6. Conținutul ambalajului și alte informații 

1. CE ESTE TERBINAFINĂ ROMPHARM ŞI PENTRU CE SE UTILIZEAZĂ 

Terbinafină Rompharm este un medicament antifungic, care acţionează prin distrugerea fungilor ce determină afecţiuni ale pielii. Terbinafină Rompharm este utilizat în tratamentul: tinea pedis şi tinea cruris. De asemenea, este utilizat în tratamentul infecţiilor pielii cu levuri, cum este pitiriazis versicolor. 

Terbinafină Rompharm este indicat la adulţi, vârstnici şi copii cu vârsta peste 16 ani.

Tinea pedis apare doar la nivelul piciorului, adesea între degete (de obicei ambele picioare sunt afectate, dar nu întotdeauna). De asemenea, poate să apară şi la nivelul gleznei, tălpii sau în alte zone ale piciorului. Formele cele mai frecvente sunt caracterizate prin producerea de fisuri sau descuamări ale pielii, dar şi prin apariţia unor umflături uşoare, vezicule sau ulcere supurate. 

Vă rugăm să vă adresaţi medicului dacă aveţi o infecţie fungică a unghiei (ciupercă în şi sub unghie), cu decolorarea unghiilor şi modificări ale structurii acestora (îngroşate, friabile), deoarece Terbinafină Rompharm nu este indicat în tratamentul acestei infecţii. În tratamentul infecţiilor fungice ale unghiilor trebuie utilizate comprimatele care conţin terbinafină şi care pot fi administrate doar cu prescripţie medicală. 

Tinea cruris apare pe zonele corpului unde pielea formează pliuri, în special dacă aceste zone sunt umede. Aceste zone sunt: la nivelul regiunii inghinale şi al feţei interne a coapselor, afectarea fiind, de obicei, bilaterală, dar frecvent, o zonă este mai afectată decât cealaltă. Infecţia se poate extinde în zonele dintre picioare, către fese sau în sus, către abdomenul superior. Infecţia poate să apară şi la nivelul pliului sânilor, axilei sau al altor zone cu pliuri. Erupţia apărută pe piele are margini bine delimitate şi poate să prezinte vezicule. Determină mâncărimi. 

Pitiriazis versicolor apare la nivelul pielii sub formă de zone de descuamare care devin pete albe datorită pierderii pigmentului cutanat. Petele sunt evidente în special în perioada verii, când zonele de piele înconjurătoare se bronzează. Infecţia apare, de obicei, la nivelul trunchiului, gâtului, braţelor şi poate să reapară după câteva luni, mai ales în condiţii de vreme caldă şi transpiraţie abundentă. 

Dacă nu sunteţi sigur de cauza infecţiei dumneavoastră, vă rugăm să vă adresaţi medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a utiliza soluţia spray. 

2. CE TREBUIE SĂ ȘTIȚI ÎNAINTE SĂ UTILIZAŢI TERBINAFINĂ ROMPHARM 

Nu utilizaţi Terbinafină Rompharm 
-  dacă sunteţi alergic (hipersensibil) la clorhidratul de terbinafină sau la oricare dintre celelalte componente ale Terbinafină Rompharm (enumerate la punctul 6);
-  dacă copilul dumneavoastră are vârsta sub 16 ani. 

Atenționări și precauții 
Terbinafină Rompharm este indicat doar pentru administrare pe piele.
Nu trebuie să-l administraţi în interiorul gurii, să-l înghiţiţi sau să-l inhalaţi. Evitaţi contactul soluţiei cu ochii dumneavoastră. Dacă, accidental, soluţia vine în contact cu ochii dumneavoastră, spălaţi-vă ochii cu apă din abundenţă. 

Terbinafină Rompharm împreună cu alte medicamente 
Vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi sau aţi luat recent orice alte medicamente, inclusiv dintre cele eliberate fără prescripţie medicală.
Nu aplicaţi alte medicamente pe zonele tratate cu Terbinafină Rompharm. 

Sarcina, alăptarea și fertilitatea 
Adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua orice medicament. 

Dacă sunteţi gravidă, întrebaţi-l pe medicul dumneavoastră înainte de a utiliza Terbinafină Rompharm. Nu utilizaţi Terbinafină Rompharm în timpul alăptării, deoarece terbinafina, substanţa activă din componenţa soluţiei, trece în laptele matern. Sugarii nu trebuie să vină în contact cu zonele de piele pe care a fost aplicată soluţia, inclusiv cea de la nivelul sânilor. 

Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor 
Terbinafină Rompharm nu influenţează capacitatea de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje. 

Terbinafină Rompharm conţine 302,5 mg propilenglicol per ml. 
Propilenglicolul poate provoca iritaţie cutanată. 

3. CUM SĂ UTILIZAŢI TERBINAFINĂ ROMPHARM 

Adulţi, vârstnici şi copii cu vârsta peste 16 ani 

Mod de administrare: 
-  curăţaţi şi uscaţi zona de piele afectată cât şi zonele înconjurătoare, apoi spălaţi-vă pe mâini; 
-  aplicaţi suficientă soluţie pe zona afectată şi pe zona înconjurătoare acesteia; 
-  spălaţi-vă pe mâini după ce aţi atins zona de piele infectată, astfel încât să nu se extindă infecţia şi în alte zone sau să transmiteţi infecţia altcuiva. 

Aplicaţi Terbinafină Rompharm pe zonele infectate după cum urmează: 
-  tinea pedis: 1 administrare pe zi timp de 1 săptămână; 
-  tinea cruris: 1 administrare pe zi timp de 1 săptămână; 
-  pitiriazis versicolor: 1-2 administrări pe zi timp de 1-2 săptămâni. 

Ce trebuie să faceți pentru a facilita tratamentul
Pentru eficacitatea tratamentului trebuie să păstraţi curate zonele de piele afectate, spălându-le cu regularitate. Uscarea zonelor afectate se face, cu grijă, prin tamponare uşoară (fără a le freca). În cazul în care prezentaţi mâncărimi pe zona afectată, încercaţi să nu vă scărpinaţi, deoarece puteţi determina agravarea leziunii şi încetinirea procesului de vindecare sau extinderea infecţiei. 

Deoarece aceste infecţii sunt contagioase, nu trebuie să împrumutaţi altora prosopul sau hainele dumneavoastră. Pentru a preveni reinfectarea, acestea trebuie spălate frecvent. 

Efectele de ameliorare a afecţiunii cutanate apar după câteva zile de la începerea tratamentului. După finalizarea tratamentului cu Terbinafină Rompharm, procesul de ameliorare va continua. Vindecarea completă a zonei de piele afectată este obţinută după o perioadă de timp de până la 4 săptămâni, chiar dacă simptomatologia a dispărut mai devreme. 

Utilizaţi Terbinafină Rompharm conform recomandărilor din acest prospect, chiar dacă infecţia pare să se fi vindecat după câteva zile. Infecţia ar trebui să se amelioreze după câteva zile de la începerea tratamentului, dar dacă medicamentul nu este aplicat cu regularitate sau tratamentul este întrerupt prea devreme, infecţia poate să reapară. 

Dacă nu aţi observat nici un semn de ameliorare în decurs de 2 săptămâni de la începerea tratamentului, vă rugăm să vă adresaţi medicului dumneavoastră sau farmacistului care vă vor sfătui ce să faceţi. 

Utilizarea la copii 
Nu utilizaţi Terbinafină Rompharm la copii cu vârsta sub 16 ani. 

Dacă aţi utilizat mai mult Terbinafină Rompharm decât trebuie 
Dacă dumneavoastră sau altcineva, ați înghiţit accidental o cantitate de Terbinafină Rompharm, adresaţi-vă medicului dumneavoastră care vă va spune ce trebuie să faceţi. 

Dacă aţi uitat să utilizaţi Terbinafină Rompharm 
Dacă aţi uitat să aplicaţi o doză de soluţie spray, aplicaţi-o imediat ce v-aţi amintit şi apoi continuaţi tratamentul aşa cum v-a fost recomandat. Dacă vă amintiţi în momentul aplicării dozei următoare, aplicaţi doar doza care trebuie administrată în acel moment şi apoi continuaţi tratamentul aşa cum v-a fost recomandat. Nu aplicaţi o doză dublă pentru a compensa doza uitată. 

Dacă încetaţi să utilizaţi Terbinafină Rompharm 
Utilizaţi Terbinafină Rompharm conform recomandărilor din acest prospect. Acest lucru este important, deoarece întreruperea prea devreme a tratamentului creşte riscul de reapariţie a infecţiei. 

Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest produs, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. 

4. REACŢII ADVERSE POSIBILE 

Ca toate medicamentele, Terbinafină Rompharm poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele. 

Reacţiile adverse rare (pot afecta mai puțin de 1 din 1000 pacienți): 
reacţii de hipersensibilitate (alergice): mâncărimi, erupţii trecătoare pe piele, vezicule cu lichid, urticarie. 

Reacţiile adverse foarte rare (pot afecta mai puțin de 1 din 10000 pacienți):
la locul aplicării, pot să apară: înroşirea pielii, iritaţie, senzaţie de înţepături. 

Raportarea reacţiilor adverse 
Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Acestea includ orice reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. De asemenea, puteţi raporta reacţiile adverse direct prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România.
Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România
Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1
București 011478- RO
Tel: + 4 0757 117 259
Fax: +4 0213 163 497
e-mail: adr@anm.ro.
Raportând reacţiile adverse, puteţi contribui la furnizarea de informaţii suplimentare privind siguranţa acestui medicament. 

5. CUM SE PĂSTREAZĂ TERBINAFINĂ ROMPHARM 

Nu lăsaţi acest medicament vederea şi îndemâna copiilor.
Nu utilizaţi Terbinafină Rompharm, după data de expirare înscrisă pe ambalaj, după EXP. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.
A se păstra la temperaturi sub 25°C, în ambalajul original. 

Medicamentele nu trebuie aruncate pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să eliminaţi medicamentele care nu vă mai sunt necesare. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului. 

6. CONȚINUTUL AMBALAJULUI ȘI ALTE INFORMAȚII 

Ce conţine Terbinafină Rompharm 
-  Substanţa activă este clorhidrat de terbinafină. Un mililitru soluţie conţine clorhidrat de terbinafină 10,1 mg. 
-  Celelalte componente sunt: propilenglicol (E 1520), macrogol 300, alcool etilic (96%), apă purificată.

Cum arată Terbinafină Rompharm şi conţinutul ambalajului 
Terbinafină Rompharm este o soluţie limpede sau slab opalescentă, incoloră sau slab gălbuie.
Este disponibil în cutii, cu flacon alb prevăzut cu pompă de pulverizare şi capac, care conţine 20 ml soluţie şi un prospect. 

Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă şi fabricantul 
S.C. Rompharm Company S.R.L.
Strada Eroilor nr. 1A, Otopeni, cod 075100, Jud. Ilfov, România 

Acest prospect a fost aprobat în august 2019.

citeste mai mult...
Scrie o recenzie

Review-uri si Pareri Terbinafina Rompharm 10,1 mg/ml spray cutanat, solutie x 20 ml


Rating-ul dumneavoastra

mattca.ro este o farmacie pentru tine si familia ta! La noi gasesti online: medicamente fara reteta, suplimente alimentare, vitamine si minerale de la branduri de top, produsele tale preferate de ingrijre, cosmetice si dermatocosmetice, produse pentru bebelusi, tehnica si aparatura medicala.

Beneficiile mattca.ro:

  • Livrarea in Romania cu o taxa de transport de 11,90 lei, pentru platile online
  • Livrarea in peste 20 de tari din Europa
  • Parteneriate cu brand-uri de renume
  • Oferte si promotii noi, lunar
  • Cantitati economice (pachete avantajoase)
  • Sfaturi si informatii utile in articolele de pe Blog

Cumparate frecvent impreuna

  1. Canesten GYN® 3, 200 mg x 3 comprimate vaginale

    Canesten GYN® 3, 200 mg x 3 comprimate vaginale

    39,39 Lei Pret cu TVA inclus
    in stoc
  2. Hyalo4 - Start unguent 30g

    Hyalo4 - Start unguent 30g

    56,39 Lei Pret cu TVA inclus
    in stoc
  3. Gynophilus - Pro 14caps

    Gynophilus - Pro 14caps

    43,39 Lei Pret cu TVA inclus
    in stoc
  4. Betadine® solutie cutanata, 100 mg/ml x 120 ml 

    Betadine® solutie cutanata, 100 mg/ml x 120 ml 

    32,39 Lei Pret cu TVA inclus
    in stoc
  5. Iodina 10% solutie cutanata x 60ml

    Iodina 10% solutie cutanata x 60ml

    13,13 Lei Pret cu TVA inclus
    in stoc
Copyright © 2013-present Magento, Inc. All rights reserved.

Produsul a fost adaugat in cos