Gaviscon Forte Mentol suspensie orala, 150 ml, Reckitt Benckiser
Acest produs face parte din categoria OTC-uri:
- Se livreaza doar pe teritoriul Romaniei
- Se plateste cu cardul
*OTC – Medicament fara prescriptie medicala
Descriere Gaviscon Forte Mentol suspensie orala, 150 ml, Reckitt Benckiser
Gaviscon Forte Mentol suspensie orala, 150 ml, Reckitt Benckiser este un medicament ce reduce durerea si arsura din capul pieptului.
Indicatii
Gaviscon Forte Mentol suspensie orala contine o combinatie dintre un alginat si doua antiacide (carbonat de calciu si hidrogenocarbonat de sodiu) care actioneaza in doua moduri:
- Formarea unei bariere protectoare la suprafata continutului gastric, care poate sa dureze pana la 4 ore si care calmeaza arsura din capul pieptului.
- Neutralizarea excesului de acid gastric, pentru a reduce durerea si disconfortul.
Acest medicament este utilizat la adulti si copii cu varsta de 12 ani si peste pentru a trata simptomele refluxului gastro-esofagian legate de acid, cum ar fi arsuri gastrice, regurgitatia acida si indigestia, care apar, de exemplu, dupa masa sau in timpul sarcinii.
Contraindicatii
Nu luati acest medicament daca sunteti alergic la oricare dintre componentele acestui medicament (enumerate la pct. 6).
Atentionari si precautii:
Inainte sa utilizati acest medicament, adresati-va medicului dumneavoastra sau farmacistului daca:
- Aveti sau ati avut o boala de rinichi sau de inima, clinic semnificativa, deoarece anumite tipuri de saruri ar putea avea un efect asupra acestor boli (discutati cu medicul dumneavoastra in ceea ce priveste continutul de sare).
- Aveti probleme severe ale rinichilor.
- Aveti o tulburare a electrolitilor care provoaca o concentratie redusa de fosfat in sange (hipofosfatemie).
- Stiti ca aveti cantitati reduse de acid gastric in stomac, deoarece acest medicament poate fi mai putin eficient.
Utilizarea prelungita trebuie evitata. Similar altor medicamente antiacide, administrarea acestui medicament poate masca simptomele altor afectiuni medicale preexistente mai grave.
Daca dupa 7 zile simptomele persista, adresati-va medicului dumneavoastra.
Copii
Tratamentul cu acest medicament nu este recomandat la copii cu varsta sub 12 ani. Exista riscul de crestere a concentratiei de sodiu din sange (hipernatremie) la copiii cu probleme ale rinichilor sau cu inflamatie a stomacului sau a intestinelor (gastroenterita).
Mod de administrare:
Utilizati intotdeauna acest medicament conform indicatiilor din acest prospect sau indicatiilor medicului dumneavoastra sau farmacistului. Discutati cu medicul dumneavoastra sau cu farmacistul daca nu sunteti sigur.
Pentru administrare orala. Agitati bine inainte de utilizare.
Adulti si copii cu varsta de 12 ani si peste: la aparitia simptomelor, luati 10-20 ml dupa mese si inainte de culcare, maxim de patru ori pe zi.
Copii cu varsta sub 12 ani: nu se recomanda administrarea la copiii cu varsta sub 12 ani.
Compozitie
Fiecare 10 ml de suspensie orala contin alginat de sodiu 500 mg, hidrogenocarbonat de sodiu 213 mg si carbonat de calciu 325 mg. Celelalte componente sunt carbomer, parahidroxibenzoat de metil (E218) si parahidroxibenzoat de propil (E216), zaharina sodica, aroma de menta, hidroxid de sodiu si apa. Aromele contin propilenglicol (E1520).
Prezentare:
150 ml
Intelegem cat de important este pentru dumneavoastra sa fiti corect informat si va asiguram ca facem tot posibilul pentru actualizarea permanenta a site-ului la nivel de descriere si fotografii de produse. Cu toate eforturile noastre, daca producatorul nu ne semnaleaza modificarile ce tin de ambalaj sau compozitie, pot aparea neconcordante intre imaginile sau informatiile prezentate in descrierea produselor noastre. Va multumim pentru intelegere si vom fi recunoscatori daca ne semnalati eventuale erori pe adresa [email protected].
Informatii aditionale
| Produs pentru | Sistem gastrointestinal |
|---|---|
| Tip produs | Fara zahar |
| Simptome | Aciditate gastrica, Arsuri la stomac, Durere abdominala acuta |
| Indicat pentru | Durere de stomac, Hiperaciditate |
| Functie produs | Antiaciditate, Protector gastrointestinal |
| Adresabilitate | Uz general |
| Forma prezentare | Suspensie |
| Brand | Reckitt Benckiser |
| Zona corp | Mucoase |
| Gama | Gaviscon |
Prospect Gaviscon Forte Mentol suspensie orala, 150 ml, Reckitt Benckiser
Gaviscon Forte Mentol suspensie orală
alginat de sodiu/hidrogenocarbonat de sodiu/carbonat de calciu 500 mg/ 213 mg/ 325 mg
Citiți cu atenție și în întregime acest prospect înainte de a începe să utilizați acest medicament, deoarece conține informații importante pentru dumneavoastră.
Utilizați întotdeauna acest medicament conform indicațiilor din acest prospect sau indicațiilor medicului dumneavoastră sau farmacistului.
- Păstrați acest prospect. S-ar putea să fie necesar să-l recitiți.
- Întrebați farmacistul dacă aveți nevoie de mai multe informații sau recomandări.
- Dacă manifestați orice reacții adverse, adresați-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Acestea includ orice posibile reacții adverse nemenționate în acest prospect. Vezi pct. 4.
- Dacă după 7 zile nu vă simțiți mai bine sau vă simțiți mai rău, trebuie să vă adresați medicului dumneavoastră.
Ce găsiți în acest prospect:
1. Ce este Gaviscon Forte Mentol suspensie orală și pentru ce se utilizează
2. Ce trebuie să știți înainte să luați acest medicament
3. Cum să luați acest medicament
4. Reacții adverse posibile
5. Cum se păstrează acest medicament
6. Conținutul ambalajului și alte informații
1. Ce este Gaviscon Forte Mentol suspensie orală și pentru ce se utilizează
Gaviscon Forte Mentol suspensie orală conține o combinație dintre un alginat și două antiacide (carbonat de calciu și hidrogenocarbonat de sodiu) care acționează în două moduri:
1. Formarea unei bariere protectoare la suprafața conținutului gastric, care poate să dureze până la 4 ore și care calmează arsura din capul pieptului.
2. Neutralizarea excesului de acid gastric, pentru a reduce durerea și disconfortul.
Acest medicament este utilizat la adulți și copii cu vârsta de 12 ani și peste pentru a trata simptomele refluxului gastro-esofagian legate de acid, cum ar fi arsuri gastrice, regurgitația acidă și indigestia, care apar, de exemplu, după masă sau în timpul sarcinii.
2. Ce trebuie să știți înainte să luați acest medicament
Nu luați acest medicament dacă:
- sunteți alergic la oricare dintre componentele acestui medicament (enumerate la pct. 6).
Atenționări și precauții:
Înainte să utilizați acest medicament, adresați-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă:
- Aveți sau ați avut o boală de rinichi sau de inimă, clinic semnificativă, deoarece anumite tipuri de săruri ar putea avea un efect asupra acestor boli (discutați cu medicul dumneavoastră
în ceea ce privește conținutul de sare).
- Aveți probleme severe ale rinichilor.
- Aveți o tulburare a electroliților care provoacă o concentrație redusă de fosfat în sânge (hipofosfatemie).
- Știți că aveți cantități reduse de acid gastric în stomac, deoarece acest medicament poate fi mai puțin eficient.
Utilizarea prelungită trebuie evitată. Similar altor medicamente antiacide, administrarea acestui medicament poate masca simptomele altor afecțiuni medicale preexistente mai grave.
Dacă după 7 zile simptomele persistă, adresați-vă medicului dumneavoastră.
Copii
Tratamentul cu acest medicament nu este recomandat la copii cu vârsta sub 12 ani. Există riscul de creștere a concentrației de sodiu din sânge (hipernatremie) la copiii cu probleme ale rinichilor sau cu inflamație a stomacului sau a intestinelor (gastroenterită).
Gaviscon Forte Mentol suspensie orală împreună cu alte medicamente:
Nu luați acest medicament în decurs de două ore de la administrarea pe cale orală a altor medicamente, deoarece poate interacționa cu acțiunea unora dintre acestea. Acest lucru este deosebit de important dacă luați antihistaminice (pentru simptomele alergice), antibiotice (tetracicline și chinolone, cum este norfloxacina, pentru tratamentul infecțiilor bacteriene), preparate pe bază de fier (pentru afecțiuni asociate deficitului de fier), hormoni tiroidieni (pentru deficitul de hormoni tiroidieni), antifungice, cum este ketoconazolul, digoxină și beta-blocante (pentru afecțiuni cardiace), neuroleptice (pentru boli psihice), tiroxină, clorochină (pentru malarie), bifosfonați (pentru osteoporoză) și estramustină (pentru cancer de prostată).
Spuneți medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luați sau ați luat recent orice alte medicamente, inclusiv dintre cele eliberate fără prescripție medicală.
Sarcina, alăptarea și fertilitatea:
Dacă sunteți gravidă sau alăptați sau intenționați să rămâneți gravidă puteți lua acest medicament. Ca și în cazul celorlalte medicamente, durata tratamentului trebuie să fie cât mai scurtă posibil.
Informații importante privind unele componente ale acestui medicament:
Acest medicament conţine 40 mg de parahidroxibenzoat de metil (E 218) şi 6 mg parahidroxibenzoat de propil (E 216) care pot provoca reacţii alergice (chiar întârziate) într-o doză de 10 ml.
Acest medicament conține 5,21 mg de propilenglicol (E1520) într-o doză de 10 ml.
Acest medicament conține sodiu 128 mg (5,6 mmol) per doza de 10 ml. Doza zilnică maximă recomandată din acest medicament conține 1023 mg de sodiu (care se găsește în sarea de masă).
Aceasta este egală cu 51% din cantitatea zilnică maximă recomandată de sodiu pentru consum la adulți. Adresați-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă aveți nevoie să luați acest medicament în fiecare zi, pentru o perioadă mai lungă de timp, mai ales dacă vi s-a recomandat să urmați o dietă cu conținut scăzut de sodiu.
Acest medicament conține calciu 130 mg (3,25 mmol) per doza de 10 ml. Adresați-vă unui medic înainte de a lua acest medicament în cazul în care aveți calculi renali sau concentrații mari de calciu în sânge.
3. Cum să luați acest medicament
Utilizați întotdeauna acest medicament conform indicațiilor din acest prospect sau indicațiilor medicului dumneavoastră sau farmacistului. Discutați cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteți sigur.
Pentru administrare orală. Agitaţi bine înainte de utilizare.
Adulți și copii cu vârsta de 12 ani și peste: la apariția simptomelor, luați 10-20 ml după mese și înainte de culcare, maxim de patru ori pe zi.
Copii cu vârsta sub 12 ani: nu se recomandă administrarea la copiii cu vârsta sub 12 ani.
Dacă luați mai mult din acest medicament decât ar trebui: dacă luați mai mult medicament decât trebuie este puțin probabil să vă facă rău. Cu toate acestea, este posibil să vă simțiți balonat(ă) și să aveți un oarecare disconfort abdominal. Adresați-vă medicului dumneavoastră în cazul în care balonarea nu dispare.
Dacă uitați să luați acest medicament: dacă uitați să luați o doză, nu luați o doză dublă la momentul următoarei administrări, ci continuați să luați medicamentul în mod obișnuit.
4. Reacții adverse posibile
Ca toate medicamentele, Gaviscon Forte Mentol suspensie orală poate provoca reacții adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.
Dacă prezentați aceste reacții adverse, opriți utilizarea medicamentului și adresați-vă imediat medicului dumneavoastră:
• Foarte rare (pot afecta până la 1 din 10000 de persoane) - există posibilitatea de apariție a eacțiilor alergice la componente, care se pot manifesta sub formă de umflare la nivelul feței, buzelor, limbii sau gâtului și dificultăți la respirație (reacție anafilactică, reacție anafilactoidă) sau sub forma unor erupții pe piele însoțite de mâncărimi (urticarie).
• Alte simptome pot include durere abdominală, diaree, greață, vărsături, mâncărimi sau erupții trecătoare pe piele și respirație șuierătoare (bronhospasm).
Ingestia unor cantități mari de carbonat de calciu, una dintre componentele acestui medicament, poate provoca o creștere a valorii pH-ului sângelui (alcaloză), creștere a concentrației de calciu din sânge (hipercalcemie), creștere a secreției de acid gastric și constipație. Acestea survin, de obicei, în cazul utilizării unor doze mai mari decât cele recomandate.
Raportarea reacțiilor adverse
Dacă manifestați orice reacții adverse, adresați-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Acestea includ orice posibile reacții adverse nemenționate în acest prospect. De asemenea, puteți raporta reacțiile adverse direct la
Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1
București 011478- RO e-mail: [email protected] Website: www.anm.ro
Raportând reacțiile adverse, puteți contribui la furnizarea de informații suplimentare privind siguranța acestui medicament.
5. Cum se păstrează acest medicament
Nu lăsați acest medicament la vederea și îndemâna copiilor.
Nu utilizaţi acest medicament după data de expirare înscrisă pe cutie și eticheta flaconului după EXP (lună/an). Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.
A nu se păstra la frigider sau congela. A se utiliza în decurs de 6 luni de la deschidere. Înainte de prima utilizare, verificaţi ca sigiliul de pe capac să nu fie distrus.
MEDICAMENTELE EXPIRATE ȘI/SAU NEUTILIZATE TREBUIE RETURNATE LA SPITALE PUBLICE SAU PRIVATE.
Nu aruncați niciun medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebați farmacistul cum să aruncați medicamentele pe care nu le mai folosiți. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.
6. Conținutul ambalajului și alte informații
Ce conține acest medicament:
Fiecare 10 ml de suspensie orală conţin alginat de sodiu 500 mg, hidrogenocarbonat de sodiu 213 mg și carbonat de calciu 325 mg. Celelalte componente sunt carbomer, parahidroxibenzoat de metil (E218) şi parahidroxibenzoat de propil (E216), zaharină sodică, aromă de mentă, hidroxid de sodiu și apă. Aromele conțin propilenglicol (E1520).
Cum arată acest medicament și conținutul ambalajului:
Gaviscon Forte Mentol suspensie orală este o suspensie de culoare aproape albă, spre crem, cu miros şi gust de mentă.
Gaviscon Forte Mentol suspensie orală este disponibil în flacoane a 150, 200, 250, 300, 500 sau 600 ml. Poate fi distribuit într-o cutie de carton. Poate fi distribuit cu o măsură dozatoare (polipropilenă naturală) cu gradații de 5 ml, 10 ml, 15 ml și 20 ml. Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate. Cutia şi măsura dozatoare este posibil să nu fie disponibile pe toate pieţele sau pentru toate mărimile de ambalaj.
Deținătorul autorizației de punere pe piață și fabricantul:
Deținătorul autorizației de punere pe piață
Reckitt Benckiser (România) S.R.L.
Bulevardul Iancu de Hunedoara, Nr. 48, Clădirea Crystal Tower, Etaj 11, Sector 1, București, România
Fabricantul
RB NL Brands B.V.
Schiphol Boulevard 207, 1118 BH Schiphol, Țările de Jos
Acest medicament este autorizat în Statele Membre ale Spațiului Economic European sub următoarele denumiri comerciale:
|
Austria |
Gaviscon Dual Mintgeschmack 500 mg/213 mg/ 325 mg Suspension zum Einnehmen |
|
Bulgaria |
Гавискон Двойно Действие Ликвид Ментa 500 mg / 213 mg / 325 mg перорална суспензия / Gaviscon Double Action Liquid Peppermint 500 mg / 213 mg / 325 mg oral suspension |
|
Danemarca |
Galieve Forte |
|
Estonia |
Gaviscon |
|
Finlanda |
Galieve Dual Peppermint |
|
Franța |
Gaviscon Antiacide – Antireflux, suspension buvable |
|
Islanda |
Galieve Forte |
|
Letonia |
Galieve 500 mg/213 mg/325 mg geriamoji suspensija (oral suspension) |
|
Lituania |
GaviQuidus |
|
Norvegia |
Galieve Forte |
|
Polonia |
Gaviscon duo o smaku mięty |
|
România |
Gaviscon Forte Mentol suspensie orală |
|
Suedia |
Galieve Dual Peppermint |
|
Țările de Jos |
Gaviscon Duo pepermuntsmaak 500 mg / 213 mg / 325 mg, suspensie voor oraal gebruik |
|
Ungaria |
Gaviscon Forte borsmenta ízű belsőleges szuszpenzió |
Acest prospect a fost aprobat în martie 2025.
Acest produs face parte si din categoriile:
mattca.ro este o farmacie pentru tine si familia ta! La noi gasesti online: medicamente fara reteta, suplimente alimentare, vitamine si minerale de la branduri de top, produsele tale preferate de ingrijre a corpului, ingrijire a tenului si dermatocosmetice, produse pentru bebelusi, tehnica si aparatura medicala.
Beneficiile mattca.ro:
- Livrarea in Romania cu o taxa de transport de 14,90 lei, pentru platile online
- Livrarea la locker (GLS si Sameday)
- Livrarea in peste 20 de tari din Europa
- Parteneriate cu brand-uri de renume
- Oferte si promotii noi, lunar
- Cantitati economice (pachete avantajoase)
- Sfaturi si informatii utile in articolele de pe Blog





















