Mattca.ro

Acest produs face parte din categoria OTC-uri iar achizitia se face doar prin plata cu cardul

continua cu adaugarea produsului in cos
Mattca.ro

Imagine cu titlu de prezentare. Ambalajul, culoarea sau inscriptiile pot varia.

Aspirin Complex, 500 mg/30 mg, 10 plicuri, Bayer

Cod: W65457001
Brand: Bayer
Gama: Aspirin
Expira la: 31-08-2026

Acest produs face parte din categoria OTC-uri:

  • Se livreaza doar pe teritoriul Romaniei
  • Se plateste cu cardul

*OTC – Medicament fara prescriptie medicala

Optiuni livrare
Livrare Curier
Livrare prin curier Taxa transport: 14.90 RON TRANSPORT GRATUIT pentru comenzi de minim 350 lei
lipsa stoc
Ultima actualizare:
53,88 Lei Pret cu TVA inclus

Descriere Aspirin Complex, 500 mg/30 mg, 10 plicuri, Bayer

Aspirin Complex, 500 mg/30 mg, 10 plicuri, Bayer este un medicament recomandat in tratamentul simptomatic al racelii si gripei.

Indicatii:

  • ASPIRIN COMPLEX are proprietati de calmare a durerii, antiinflamatoare, de reducere a febrei si a congestiei nazale.
  • Acest medicament, sub forma de granule alb-galbui, contine doua substante active: acid acetilsalicilic si clorhidrat de pseudoefedrina.
  • Acest medicament este indicat in tratamentul simptomatic al congestiei nazale/sinusale (rinosinuzita), insotita de durere si febra, asociate racelii si/sau manifestarilor asemanatoare gripei.

Contraindicatii:

Nu utilizati ASPIRIN COMPLEX daca sunteti alergic (hipersensibil) la acid acetilsalicilic, pseudoefedrina sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament.

Precautii:

Inainte sa utilizati ASPIRIN COMPLEX, adresati-va medicului dumneavoastra sau farmacistului.

Mod de administrare:

Utilizati intotdeauna acest medicament exact asa cum v-a spus medicul dumneavoastra sau farmacistul. Discutati cu medicul dumneavoastra sau cu farmacistul daca nu sunteti sigur.

Doza zilnica totala

Adulti si adolescenti: 1-2 plicuriPana la 6 plicuri

Daca este necesar, aceasta doza poate fi repetata la intervale de 4-8 ore. Doza zilnica nu trebuie sa depaseasca 6 plicuri.

Se toarna continutul a unu sau doua plicuri de ASPIRIN COMPLEX intr-un pahar cu apa si se amesteca bine. Suspensia rezultata are gust de portocala. Beti intregul continut din pahar imediat.

Atentie: granulele nu se dizolva complet!

Nu luati acest medicament pentru mai mult de 3 zile, fara sa discutati cu medicul dumneavoastra.

Utilizarea la copii si adolescenti:

ASPIRIN Complex este destinat a fi utilizat la adulti si adolescenti cu varsta peste 16 ani. Acest medicament nu trebuie administrat copiilor si adolescentilor cu varsta sub 16 ani, fara recomandarea medicului.

Daca aveti orice intrebari suplimentare cu privire la acest medicament, adresati-va medicului dumneavoastra sau farmacistului.

Compozitie:

  • Substantele active sunt: acid acetilsalicilic, clorhidrat de pseudoefedrina. Fiecare plic contine acid acetilsalicilic 500 mg si clorhidrat de pseudoefedrina 30 mg.
  • Celelalte componente sunt: acid citric, zahar, hipromeloza, zaharina, aroma de portocale (alcool benzilic, alfa tocoferol, amidon modificat si maltodextrina).

Prezentare:

10 plicuri

 

Acest produs se administreaza conform prospectului sau recomandarilor medicului, farmacistului sau specialistului medical. Pentru lista completa de ingrediente va rugam sa cititi prospectul, descrierea sau informatiile aditionale.

Intelegem cat de important este pentru dumneavoastra sa fiti corect informat si va asiguram ca facem tot posibilul pentru actualizarea permanenta a site-ului la nivel de descriere si fotografii de produse. Cu toate eforturile noastre, daca producatorul nu ne semnaleaza modificarile ce tin de ambalaj sau compozitie, pot aparea neconcordante intre imaginile sau informatiile prezentate in descrierea produselor noastre. Va multumim pentru intelegere si vom fi recunoscatori daca ne semnalati eventuale erori pe adresa [email protected].
citeste mai mult...

Informatii aditionale

Mai multe informatii
Produs pentruRaceala si gripa, Inflamatii si dureri, Febra
SimptomeDurere, Febra acuta (sindrom febril acut), Inflamatii, Nas infundat (obstructie nazala)
Indicat pentruDecongestionant nazal, Dureri de muschi, Febra
Compozitie produsAcid acetilsalicilic, Pseudoefedrina
Functie produsAnalgezic , Antiinflamator, Antipiretic, Decongestionant
AdresabilitateUz general
Forma prezentarePlicuri
BrandBayer
Zona corpSistemic
GamaAspirin

Prospect Aspirin Complex, 500 mg/30 mg, 10 plicuri, Bayer

ASPIRIN COMPLEX HOT DRINK 500 mg/30 mg granule pentru suspensie orală

Acid acetilsalicilic/clorhidrat de pseudoefedrină 

Citiţi cu atenţie şi în întregime acest prospect înainte de a începe să utilizați acest medicament deoarece el conţine informaţii importante pentru dumneavoastră.

Utilizaţi întodeauna acest medicament conform indicaţiilor din acest prospect sau indicaţiilor medicului dumneavoastră sau farmacistului.

-        Păstraţi acest prospect. S-ar putea să fie necesar să-l recitiţi.

-        Întrebaţi farmacistul dacă aveţi nevoie de mai multe informaţii sau recomandări.

-        Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Acestea includ orice posibile reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. Vezi pct. 4.

-        Dacă după 3 zile nu vă simțiți mai bine sau vă simțiți mai rău, trebuie să vă adresați unui medic.

Ce găsiţi în acest prospect

1.       Ce este ASPIRIN COMPLEX HOT DRINK şi pentru ce se utilizează

2.       Ce trebuie să ştiţi înainte să luaţi ASPIRIN COMPLEX HOT DRINK

3.       Cum să luaţi ASPIRIN COMPLEX HOT DRINK

4.       Reacţii adverse posibile

5.       Cum se păstrează ASPIRIN COMPLEX HOT DRINK

6.       Conţinutul ambalajului şi alte informaţii

 

1.       Ce este ASPIRIN COMPLEX HOT DRINK şi pentru ce se utilizează

ASPIRIN COMPLEX HOT DRINK are proprietăţi de calmare a durerii, antiinflamatoare, de reducere a febrei şi a congestiei nazale.

ASPIRIN COMPLEX HOT DRINK conţine două substanţe active: acid acetilsalicilic şi clorhidrat de pseudoefedrină.

ASPIRIN COMPLEX HOT DRINK este indicat în tratamentul simptomatic al congestiei nazale/sinusale (rinosinuzită), însoțită de durere şi febră, asociate răcelii şi/sau manifestărilor asemănătoare gripei.

Dacă aveţi doar unul dintre simptomele menţionate mai sus, este mai indicat să luaţi un medicament care conţine doar una dintre substanţele active.

Dacă după 3 zile nu vă simțiți mai bine sau vă simțiți mai rău, trebuie să vă adresați unui medic.

2.       Ce trebuie să ştiţi înainte să luaţi ASPIRIN COMPLEX HOT DRINK

Nu utilizaţi ASPIRIN COMPLEX HOT DRINK:

-        Dacă sunteţi alergic (hipersensibil) la acid acetilsalicilic, la pseudoefedrină sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament (enumerate la pct. 6);

-        Dacă aveți antecedente de astm bronșic indus de administrarea salicilaților sau unor substanțe cu acțiune similară (în special medicamente antiinflamatoare nesteroidiene);

-        Dacă aveţi ulcer gastric;

-        Dacă aveţi o tendinţă de sângerare crescută;

-        Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi;

-        Dacă aveţi insuficienţă hepatică sau insuficienţă renală;

-        Dacă prezentaţi insuficienţă cardiacă severă;

-        Dacă luaţi concomitent o doză de metotrexat de 15 mg/săptămână sau mai mare;

-        Dacă aveţi hipertensiune arterială severă sau boală coronariană severă;

-        Dacă suferiți de glaucom cu unghi îngust;

-        Dacă suferiți de retenție urinară;

-        Dacă utilizaţi concomitent (sau dacă ați luat în ultimele două săptămâni) un medicament antidepresiv care conţine un inhibitor de monoaminoxidază (IMAO).

Atenţionări şi precauţii

Înainte să luaţi ASPIRIN COMPLEX HOT DRINK, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului:

-        Dacă sunteți alergic (hipersensibil) la alte medicamente analgezice, antireumatice sau antiinflamatoare;

-        Dacă aveţi alergii (de exemplu, erupţii pe piele, mâncărime, urticarie), astm bronşic, febra fânului, inflamare a mucoasei nazale (polipi nazali) sau afecțiuni respiratorii cronice;

-        Dacă luaţi concomitent medicamente care subțiază sângele și ajută la prevenirea formării cheagurilor de sânge (anticoagulante);

-        Dacă aveţi antecedente de ulcer gastric sau de sângerare gastrointestinală;

-        Dacă aveţi funcţiile rinichilor şi ficatului afectate;

-        Dacă aveţi funcţia cardiovasculară afectată (de exemplu, când inima nu pompează suficient sânge în corp, dacă volumul de sânge din organism este redus, în caz de intervenție chirurgicală majoră, infecţii ale sângelui sau evenimente hemoragice majore);

-        Dacă urmează să vi se efectueze o intervenţie chirurgicală (chiar minoră, cum ar fi extracţii dentare), deoarece acidul acetilsalicilic creşte riscul de hemoragie chiar la doze scăzute;

-        Dacă aveţi hipertiroidism, hipertensiune arterială uşoară până la moderată, diabet zaharat, boli de inimă, hipertensiune intraoculară (glaucom), hipertrofie de prostată sau sensibilitate la anumite substanţe conținute în unele medicamente pentru tuse sau răceală, de exemplu, fenilefrină şi efedrină (substanţe simpatomimetice);

-        Dacă suferiți de acidoză tubulară renală, ceea ce înseamnă că rinichii nu pot elimina corect acidul din corp. Acest lucru poate conduce la un risc crescut de reacții adverse din cauza nivelurilor mai ridicate de pseudoefedrină în sânge.

-        Dacă luaţi analgezice (și, în special, combinaţii de diferite medicamente analgezice) în mod uzual. În acest caz, există riscul de afectare permanentă a rinichilor dumneavoastră;

-        Dacă sunteţi predispuşi la a avea gută. Atunci când este administrat în doze mici, acidul acetilsalicilic reduce excreţia de acid uric în urină, ceea ce poate provoca o criză de gută;

-        Dacă aveţi deficit de G6PD (glucozo-6-fosfat dehidrogenază) (boală ereditară care afectează celulele roşii ale sângelui), deoarece utilizarea de doze mari de acid acetilsalicilic poate duce la hemoliză (distrugerea celulelor roşii ale sângelui);

-        Dacă dezvoltați un eritem febril generalizat asociat cu pustule, întrerupeți administrarea de ASPIRIN COMPLEX HOT DRINK și adresați-vă medicului dumneavoastră sau solicitați imediat asistență medicală. Vezi pct 4.

-        Din cauza inflamației colonului (colită ischemică) pot apărea durere abdominală bruscă sau sângerare rectală la administrarea de ASPIRIN COMPLEX HOT DRINK. Dacă manifestați aceste simptome gastro-intestinale, încetați utilizarea de ASPIRIN COMPLEX HOT DRINK și adresați-vă imediat medicului dumneavoastră sau solicitați asistență medicală. Vezi pct. 4.

-        Poate apărea reducerea fluxului sanguin la nivelul nervului optic când luați ASPIRIN COMPLEX HOT DRINK. Dacă apare pierderea bruscă a vederii, opriți ASPIRIN COMPLEX HOT DRINK și contactați-vă medicul sau solicitați imediat asistență medicală. Vezi pct.4.

Dacă nu sunteți sigur dacă trebuie să luați acest medicament, adresați-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Sportivii trebuie să ia în considerare faptul că acest medicament poate determina pozitivarea testelor antidoping.

Utilizarea la vârstnici

Pacienţii vârstnici pot fi deosebit de sensibili la efectele pseudoefedrinei şi pot avea insomnii sau halucinaţii.

Copii şi adolescenţi

Există o posibilă asociere între acidul acetilsalicilic şi sindromul Reye în cazul utilizării la copii şi adolescenţi. Sindromul Reye este o boală foarte rară, care poate fi letală. Din acest motiv, acidul acetilsalicilic nu trebuie administrat la copii şi adolescenţi cu vârsta sub 16 ani, decât la recomandarea medicului.

ASPIRIN COMPLEX HOT DRINK împreună cu alte medicamente

Spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi sau aţi luat recent orice alte medicamente, inclusiv medicamente obținute fără prescripţie medicală.

Acţiunea următoarelor medicamente poate fi modificată dacă sunt administrate concomitent cu ASPIRIN COMPLEX HOT DRINK. Vă rugăm să vă adresați medicului dumneavoastră, deoarece poate fi necesar ca el/ea să ajusteze doza acestor medicamente de mai jos.

ASPIRIN COMPLEX HOT DRINK poate creşte efectul:

-        Medicamentelor care subţiază sângele şi ajută la prevenirea coagulării cu ușurință a sângelui, de exemplu, ticlopidina;

-        Medicamentelor precum cortizon sau prednisolon, atunci când sunt utilizate pe cale orală sau injectabilă;

-        Digoxinei (pentru tratamentul insuficienţei cardiace sau bătăilor neregulate ale inimii), prin creşterea concentrației de digoxină din sânge;

-        Medicamentelor antiinflamatoare şi analgezice (medicamente antiinflamatoare/analgezice nesteroidiene);

-        Medicamentelor care scad glicemia (antidiabetice);

-        Metotrexatului (poate duce la creşterea riscului de reacţii adverse);

-        Acidului valproic (medicament pentru tratarea epilepsiei);

-        Antidepresivelor, inclusiv inhibitori de monoaminoxidază (IMAO);

-        Salbutamolului sub formă de comprimate, ceea ce poate determina bătăi neregulate sau rapide ale inimii. Totuşi, puteți să utilizaţi o formă farmaceutică de salbutamol cu administrare inhalatorie (la doza prescrisă);

-        Altor medicamente care conţin fenilefrină şi efedrină sau alte substanţe simpatomimetice, cum sunt cele conţinute de decongestionantele nazale (de exemplu, picături nazale).

ASPIRIN COMPLEX HOT DRINK poate diminua efectul:

-        Medicamentelor utilizate pentru eliminarea excesului de apă din organism şi creşterea cantităţii de urină (antagonişti aldosteronici şi diuretice de ansă);

-        Medicamentelor utilizate pentru scăderea tensiunii arteriale (antihipertensive, cum sunt guanetidina, metildopa, beta-blocante);

-        Medicamentelor folosite în tratamentul gutei care cresc excreţia acidului uric în urină (de exemplu, probenecid, sulfinpirazonă).

ASPIRIN COMPLEX HOT DRINK împreună cu alimente, băuturi și alcool

Acest medicament poate fi luat cu sau fără alimente.

Dizolvați granulele într-un pahar cu apă şi amestecați bine înainte de administrare.

Consumul de alcool etilic în timpul tratamentului cu acid acetilsalicilic poate creşte riscul de hemoragii gastrointestinale şi poate afecta capacitatea de reacție.

Sarcina, alăptarea şi fertilitatea

Nu luați ASPIRIN COMPLEX HOT DRINK în timpul sarcinii sau alăptării.

Dacă credeţi că aţi putea fi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament.

ASPIRIN COMPLEX HOT DRINK aparţine unui grup de medicamente (AINS) care pot afecta fertilitatea la femei. Acest efect este reversibil la oprirea administrării medicamentului.

Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor 

În timpul tratamentului cu ASPIRIN COMPLEX HOT DRINK, capacitatea de reacţie poate fi afectată. Riscul poate creşte suplimentar dacă se ingerează concomitent alcool etilic. Acest lucru trebuie luat în considerare când este necesară atenţie sporită, de exemplu, atunci când conduceţi vehicule sau folosiţi utilaje. 

ASPIRIN COMPLEX HOT DRINK conţine zahăr

Acest medicament conţine 2 g zahăr per plic (echivalent cu 0,17 unități glucidice). Acest lucru trebuie luat în considerare la pacienţii cu diabet zaharat.

Dacă medicul dumneavoastră v-a atenţionat că aveţi intoleranţă la unele categorii de glucide, vă rugăm să-l întrebaţi înainte de a lua acest medicament.

3.       Cum să luaţi ASPIRIN COMPLEX HOT DRINK

Luaţi întotdeauna acest medicament exact așa cum este descris în acest prospect sau așa cum v-a spus medicul dumneavoastră sau farmacistul. Discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.

Dacă nu este prescris altfel, dozele sunt cele precizate în tabelul următor: 

Vârsta         Doza recomandată Doza zilnică totală

Adulţi şi adolescenţi (cu vârsta peste 16 ani) 1-2 plicuri (echivalent cu 500-1000 mg acid acetilsalicilic/30-60 mg

clorhidrat de pseudoefedrină)   Până la 6 plicuri (echivalent cu 3000 mg acid acetilsalicilic/180 mg

clorhidrat de pseudoefedrină)

Dacă este necesar, doza recomandată se poate repeta la interval de 4 ore. Doza maximă zilnică totală nu trebuie să depăşească 6 plicuri (echivalent cu 3000 mg acid acetilsalicilic/180 mg clorhidrat de pseudoefedrină).

Administrare orală.

Se toarnă conţinutul a unu sau două plicuri de ASPIRIN COMPLEX HOT DRINK într-un pahar cu apă fierbinte, dar nu clocotită, şi se amestecă bine. Suspensia orală se lasă să se răcească la o temperatură corespunzătoare înainte de administrare. Beți întregul conținut din pahar imediat.

Atenție: granulele nu se dizolvă complet.

Nu luaţi acest medicament mai mult de 3 zile fără să discutaţi cu medicul dumneavoastră.

Utilizarea la copii şi adolescenţi

Acest medicament nu trebuie administrat copiilor şi adolescenţilor cu vârsta sub 16 ani fără recomandarea medicului. Din cauza experienţei limitate de utilizare, dozele recomandate la adolescenţi nu pot fi precizate.

Dacă utilizaţi mai mult ASPIRIN COMPLEX HOT DRINK decât trebuie

În caz de supradozaj pot apărea: dureri de cap, ameţeli, convulsii, vărsături, zgomote în urechi, bătăi rapide ale inimii (tahicardie), dureri în piept, agitaţie sau dificultăţi la respiraţie.

Dacă suspectaţi un supradozaj cu acest medicament, adresaţi-vă imediat unui medic. 

Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

4.       Reacţii adverse posibile

Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.

Cu frecvenţă necunoscută: frecvenţa nu poate fi estimată din datele disponibile.

Posibile reacții adverse la acidul acetilsalicilic

Următoarele reacţii adverse sunt foarte grave şi este posibil să aveţi nevoie de asistenţă medicală de urgenţă sau de spitalizare. Adresaţi-vă imediat medicului dumneavoastră sau mergeţi la cel mai apropiat spital dacă observaţi oricare dintre următoarele reacţii adverse:

-        Ulcer gastroduodenal, care poate evolua uneori până la ulcer perforat;

-        Sângerări gastrointestinale care pot conduce uneori la anemie prin deficit de fier.

Semnele hemoragiilor gastrointestinale sunt scaunele de culoare neagră sau vărsături cu sânge;

-        Reacții de tip alergic (respirație dificilă, erupții pe piele posibil însoțite de tensiune arterială mică), în special la pacienţii cu astm bronşic;

-        Hemoliză (distrugerea celulelor roșii ale sângelui), în cazul unui deficit sever de G6PD (glucozo-6-fosfat dehidrogenază);

-        Insuficiență renală, afecțiuni renale.

-        Boala diafragmei intestinale (în special în tratamentul pe termen lung)

Următoarele reacţii adverse sunt grave şi este posibil să aveţi nevoie de asistenţă medicală de urgenţă. Adresaţi-vă medicului dumneavoastră dacă observaţi oricare dintre următoarele reacţii adverse:

-        Creștere a riscului de sângerare;

-        Disconfort gastrointestinal, precum dureri de stomac, indigestie şi gastrită;

-        Creștere a valorilor transaminazelor hepatice;

-        Senzație de amețeală, zgomote în urechi (tinitus).

Următoarele reacţii adverse sunt uşoare:

-        Greață, vărsături, diaree.

Posibile reacții adverse la pseudoefedrină

Următoarele reacţii adverse sunt grave şi este posibil să aveţi nevoie de asistenţă medicală de urgenţă. Adresaţi-vă medicului dumneavoastră dacă observaţi oricare dintre următoarele reacţii adverse:

-        Tulburări cardiace (de exemplu, bătăi rapide sau neregulate ale inimii);

-        Retenție urinară, în special la pacienţii cu hipertrofie de prostată;

-        Creșteri ale tensiunii arteriale, însă nu și în cazul hipertensiunii arteriale controlate prin tratament;

-        Insomnie sau, rar, halucinaţii, şi alte tipuri de stimulare a sistemului nervos central;

-        Reacții adverse la nivelul pielii (de exemplu, erupţie pe piele, urticarie, mâncărime);

-        Debutul brusc al febrei, înroșirea pielii sau numeroase pustule mici (posibile simptome ale pustulozei exantematice generalizate acute pot apărea în primele 2 zile de tratament cu ASPIRIN COMPLEX HOT DRINK. Vezi pct. 2.

Întrerupeți administrarea de ASPIRIN COMPLEX HOT DRINK dacă prezentați aceste simptome și adresați-vă medicului dumneavoastră sau solicitați imediat asistență medicală.

-        Inflamația colonului din cauza aportului sanguin insuficient (colită ischemică)

-        Flux sanguin redus la nervul optic(neuropatie optică ischemică)

-        Reacții adverse ușoare:

•        Gură uscată

Dacă manifestați oricare dintre reacţiile adverse menţionate mai sus, nu mai luaţi medicamentul.

Adresaţi-vă medicului dumneavoastră, astfel încât el/ea să poată evalua severitatea reacţiei şi să decidă cu privire la orice altă acţiune necesară.

Raportarea reacţiilor adverse

Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Acestea includ orice reacţii adverse posibile nemenţionate în acest prospect. De asemenea, puteţi raporta reacţiile adverse direct la

Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1

București 011478- RO e-mail: [email protected] 

Website: www.anm.ro.

Raportând reacţiile adverse, puteţi contribui la furnizarea de informaţii suplimentare privind siguranţa acestui medicament.

5.       Cum se păstrează ASPIRIN COMPLEX HOT DRINK

Nu lăsaţi acest medicament la vederea şi îndemâna copiilor.

Nu utilizaţi acest medicament după data de expirare înscrisă pe ambalaj după EXP. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.

Acest medicament nu necesită condiţii speciale de păstrare.

Nu aruncați niciun medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să aruncați medicamentele pe care nu le mai folosiți. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.

6.       Conţinutul ambalajului şi alte informaţii

Ce conţine ASPIRIN COMPLEX HOT DRINK

-        Substanţele active sunt: acid acetilsalicilic şi clorhidrat de pseudoefedrină. Fiecare plic conține acid acetilsalicilic 500 mg și clorhidrat de pseudoefedrină 30 mg.

-        Celelalte componente sunt: zahăr, hipromeloză, sucraloză, aromă de vanilie şi aromă de mentă- mentol-eucalipt (conţine mentol şi cineol).

Cum arată ASPIRIN COMPLEX HOT DRINK şi conţinutul ambalajului

Granule de culoare albă până la gălbuie.

ASPIRIN COMPLEX HOT DRINK este disponibil în cutii cu 10 sau 20 plicuri. Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.

Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă și fabricantul

Deținătorul autorizației de punere pe piață:

BAYER S.R.L.

Șos. București-Ploiești nr. 1A, clădire B, etaj 1, sector 1, 013681, București

România

Fabricantul:

Bayer Bitterfeld GmbH

Ortsteil Greppin, Salegaster Chaussee 1 06803 Bitterfeld-Wolfen, Germania

Acest medicament este autorizat în Statele Membre ale Spaţiului Economic European sub următoarele denumiri comerciale:

Deși acest medicament este autorizat în alte State Membre, este posibil să nu fie întotdeauna comercializat.

Germania    Aspirin Complex Heissgetränk 500 mg / 30 mg Granulat zur Herstellung einer

Suspension zum Einnehmen

Austria        Aspirin Complex Heissgetränk 500 mg / 30 mg Granulat zur Herstellung einer Suspension zum Einnehmen

Bulgaria      Аспирин Комплекс Горещ Евкалипт 500 mg / 30 mg Гранули за перорална суспензия

Ungaria       Aspirin Complex Forró Ital 500 mg / 30 mg granulátum belsőleges szuszpenzióhoz

Polonia       Aspirin Complex Hot 500 mg / 30 mg Granulat do sporządzania zawiesiny doustnej

România     ASPIRIN COMPLEX HOT DRINK 500 mg / 30 mg granule pentru suspensie orală

Slovacia      Aspirin Complex horúci nápoj 500 mg / 30 mg Granulát na perorálnu suspenziu 

Acest prospect a fost revizuit în ianuarie 2024.

citeste mai mult...
Scrie o recenzie

Review-uri si Pareri Aspirin Complex, 500 mg/30 mg, 10 plicuri, Bayer


Rating-ul dumneavoastra

mattca.ro este o farmacie pentru tine si familia ta! La noi gasesti online: medicamente fara reteta, suplimente alimentare, vitamine si minerale de la branduri de top, produsele tale preferate de ingrijre a corpului, ingrijire a tenului si dermatocosmetice, produse pentru bebelusi, tehnica si aparatura medicala.

Beneficiile mattca.ro:

  • Livrarea in Romania cu o taxa de transport de 14,90 lei, pentru platile online
  • Livrarea la locker (GLS si Sameday)
  • Livrarea in peste 20 de tari din Europa
  • Parteneriate cu brand-uri de renume
  • Oferte si promotii noi, lunar
  • Cantitati economice (pachete avantajoase)
  • Sfaturi si informatii utile in articolele de pe Blog

Cumparate frecvent impreuna

Ibalgin Forte, 400 mg, 12 comprimate filmate, Sanofi
31,05 Lei Pret cu TVA inclus
in stoc
Mameldin crema 30g
10,41 Lei Pret cu TVA inclus
in stoc
Ceai articulatii sanatoase antireumatic, 20 plicuri, Fares
9,89 Lei Pret cu TVA inclus
in stoc
Rumalaya gel, 30 g, Himalaya
26,90 Lei Pret cu TVA inclus
in stoc
Bongen, 10 fiole, Naturpharma
112,17 Lei Pret cu TVA inclus
in stoc
Theraflu Max Raceala si Gripa, 1000 mg/10 mg/70 mg pulbere pentru solutie orala, 10 plicuri, GSK (Haleon)
40,83 Lei Pret cu TVA inclus
in stoc
Nurofen Junior sirop cu aroma de capsuni, 6-12 ani, 40mg/ml, 100 ml, Reckitt Benckiser
34,69 Lei Pret cu TVA inclus
in stoc
ClinSin spray nazal, 30 ml, Zdrovit
38,90 Lei Pret cu TVA inclus
in stoc
Thermoval Kids Flex Termometru Cap Flexibil
41,39 Lei Pret cu TVA inclus
in stoc
Dr Phyto - Rinodep spray nazal 30ml
46,89 Lei Pret cu TVA inclus
in stoc
Fora - Termometru digital varf flexibil broasca MT86
22,68 Lei Pret cu TVA inclus
in stoc
Propolis C raceala si gripa pentru adulti, 10 plicuri, Fiterman Pharma
23,39 Lei Pret cu TVA inclus
in stoc
Bongen Mega, 16 fiole, Naturpharma
180,39 Lei Pret cu TVA inclus
in stoc
Minimartieni PROimun Defend sirop, 150 ml, Walmark
39,89 Lei Pret cu TVA inclus
in stoc
Carmol Junior x 100 ml
21,39 Lei Pret cu TVA inclus
in stoc

Poate ai vrea sa incerci

Aspirin Cardio, 100 mg, 30 comprimate gastrorezistente, Bayer
19,90 Lei Pret cu TVA inclus
in stoc
Aspirin Plus C Forte, 800 mg/480 mg, 10 comprimate efervescente, Bayer
35,62 Lei Pret cu TVA inclus
in stoc
Aspirin, 500 mg, 20 drajeuri, Bayer
30,00 Lei Pret cu TVA inclus
in stoc
Aspirin Plus C, 400 mg/240 mg, 10 comprimate efervescente, Bayer
25,42 Lei Pret cu TVA inclus
in stoc
Aspirin Plus C, 400 mg/240 mg, 20 comprimate efervescente, Bayer
36,63 Lei Pret cu TVA inclus
in stoc
tbi bank loading
Vă rugăm așteptați
Copyright © 2013-present Magento, Inc. All rights reserved.

Produsul a fost adaugat in cos