Piracetam, 800 mg, 20 comprimate filmate, Helcor
Piracetam, 800 mg, 20 comprimate filmate, Helcor este un medicament utilizat in tratamentul vertijului, dar si ca adjuvant in caz de deficite cognitive si neurosenzoriale cronice la varstnici si in caz de dislexie la copii.
Acest produs face parte din categoria medicamentelor eliberate pe baza de prescriptie medicala:
- nu se poate comanda online
- medicamentele pe baza de reteta se pot achizitiona doar din farmaciile fizice.
Descriere Piracetam, 800 mg, 20 comprimate filmate, Helcor
Piracetam, 800 mg, 20 comprimate filmate, Helcor este un medicament utilizat in tratamentul vertijului, dar si ca adjuvant in caz de deficite cognitive si neurosenzoriale cronice la varstnici si in caz de dislexie la copii.
Piracetam este un medicament ce face parte din categoria altor psihostimulante si nootrope.
Indicatii:
- medicatie adjuvantă in deficitele cognitive si neurosenzoriale cronice la varstnici, cu exceptia bolii Alzheimer si a altor demente;
- tratamentul simptomatic al vertijului;
- tratament adjuvant in dislexie, la copii cu greutate mai mare de 30 kg (incepand cu varsta de 9 ani);
- mioclonii de origine corticală indiferent de etiologie.
Actualizam constant informatiile despre produsele noastre pentru a va oferi cele mai corecte detalii privind descrierea, compozitia si ambalajul acestora. Cu toate acestea, in cazul in care producatorul sau importatorul aduce modificari fara notificare prealabila, pot exista diferente intre imaginile si informatiile prezentate pe site si produsul livrat. De exemplu, specificatiile pentru produsul prezentat in aceasta pagina pot suferi modificari fara ca noi sa fim informati in timp util. Va multumim pentru intelegere si va incurajam sa ne semnalati eventuale diferente la adresa office@mattca.ro.
Informatii aditionale
Produs RX | DA |
---|
Prospect Piracetam, 800 mg, 20 comprimate filmate, Helcor
PIRACETAM HELCOR 400 mg comprimate filmate
PIRACETAM HELCOR 800 mg comprimate filmate
Piracetam
Compoziţie
PIRACETAM HELCOR 400 mg
Un comprimat filmat conţine piracetam 400 mg şi excipienţi: croscarmeloză sodică, povidona K30, dioxid de siliciu coloidal, stearat de magneziu, Roşu Ponceau (E124), Indigo Carmin (E132), macrogol 6000, dioxid de titan (E171), macrogol 3350/4000, talc.
PIRACETAM HELCOR 800 mg
Un comprimat filmat conţine piracetam 800 mg şi excipienţi: croscarmeloză sodică, povidona K30, dioxid de siliciu coloidal, stearat de magneziu, macrogol 6000, alcool polivinilic parţial hidrolizat, dioxid de titan, talc, Rosu Ponceau (E124), Indigo Carmin (E132), macrogol 3350/4000.
Grupa farmacoterapeutică: alte psihostimulante şi nootrope
Indicaţii terapeutice
- medicaţie adjuvantă în deficitele cognitive şi neurosenzoriale cronice la vârstnici, cu excepţia bolii Alzheimer şi a altor demenţe;
- tratamentul simptomatic al vertijului;
- tratament adjuvant în dislexie, la copii cu greutate mai mare de 30 kg (începând cu vârsta de 9 ani);
- mioclonii de origine corticală indiferent de etiologie.
Contraindicaţii
Hipersensibilitate la piracetam sau la oricare dintre excipienţi; Insuficienţă renală severă (Cl creatininei< 20 ml/min);
Hemoragie cerebrală.
Precauţii
La bolnavii cu mioclonii tratamentul nu trebuie întrerupt brusc deoarece poate declanşa mioclonii sau convulsii generalizate.
Medicamentul conţine un colorant, Roşu Ponceau (E124) care poate provoca reacţii alergice.
Interacţiuni
Nu se cunosc
Atenţionări speciale
În caz de insuficienţă renală uşoară sau moderată dozele de piracetam trebuie scăzute şi/ sau administrate la intervale de timp mai mari.
Medicamentul trebuie administrat cu prudenţă la bolnavii cu tulburări ale hemostazei, intervenţii chirurgicale majore, hemoragii severe.
Sarcina şi alăptarea
Studii experimentale la animale nu au evidenţiat efecte teratogene. Deoarece riscul la om nu este cunoscut, nu se recomandă utilizarea PIRACETAM HELCOR în timpul sarcinii şi alăptării.
Capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje
Prin reacţiile adverse pe care le produce piracetamul poate afecta capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje
Doze şi mod de administrare
În terapia deficitelor cognitive şi neurosenzoriale cronice la vârstnici, ca şi în cazul vertijului, doza zilnică recomandată este de 2,4 g piracetam (6 comprimate filmate PIRACETAM HELCOR 400 mg sau 3 comprimate filmate PIRACETAM HELCOR 800 mg) administrată în 3 prize.
În miocloniile corticale tratamentul se începe cu 6 g piracetam (15 comprimate filmate PIRACETAM HELCOR 400 mg) până la 8 g piracetam (20 comprimate filmate PIRACETAM HELCOR 400 mg sau 10 comprimate filmate PIRACETAM HELCOR 800 mg ) pe zi până la obţinerea beneficiului
clinic. Doza maximă admisă este de 20 g piracetam/zi.
În dislexie la copii, doza este de 50 mg/kg şi zi, în 3 prize zilnice. Comprimatele filmate se administrează întregi, cu apă, după masă.
Reacţii adverse
Cele mai frecvente reacţii adverse sunt: nervozitate, iritabilitate, insomnie, anxietate, tremor şi agitaţie, rareori, oboseală şi somnolenţă
Alte reacţii adverse raportate sunt tulburări gastro-intestinale: greaţă, vărsături, diaree, epigastralgii.
Supradozaj
Toxicitatea piracetamului este mică. În caz de supradozaj, nu sunt necesare măsuri speciale.
Păstrare
A nu se utiliza după data de expirare înscrisă pe ambalaj. A se păstra la temperaturi sub 25°C, în ambalajul original. A nu se lăsa la îndemâna şi vederea copiilor.
Ambalaj
Cutie cu 2 blistere din Al/PVC a câte 10 comprimate filmate.
Fabricant
A.C. Helcor S.R.L
Str. Victor Babeş nr. 62, Baia Mare, România
Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă
A.C. HELCOR PHARMA S.R.L
Str. Victor Babeş nr. 50, Baia Mare, România
Data ultimei verificări a prospectului Decembrie 2019.
mattca.ro este o farmacie pentru tine si familia ta! La noi gasesti online: medicamente fara reteta, suplimente alimentare, vitamine si minerale de la branduri de top, produsele tale preferate de ingrijre, cosmetice si dermatocosmetice, produse pentru bebelusi, tehnica si aparatura medicala.
Beneficiile mattca.ro:
- Livrarea in Romania cu o taxa de transport de 13,90 lei, pentru platile online
- Livrarea in peste 20 de tari din Europa
- Parteneriate cu brand-uri de renume
- Oferte si promotii noi, lunar
- Cantitati economice (pachete avantajoase)
- Sfaturi si informatii utile in articolele de pe Blog