Fosavance, 70 mg/5600 UI, 2 comprimate, Merck
Acest produs face parte din categoria medicamentelor eliberate pe baza de prescriptie medicala:
- nu se poate comanda online
- medicamentele pe baza de reteta se pot achizitiona doar din farmaciile fizice.
Descriere Fosavance, 70 mg/5600 UI, 2 comprimate, Merck
Fosavance, 70 mg/5600 UI, 2 comprimate, Merck este un medicament utilizat in tratamentul osteoporozei.
Ce este FOSAVANCE?
FOSAVANCE este un comprimat care contine doua substante active, acid alendronic (denumit frecvent alendronat) si colecalciferol cunoscut sub denumirea de vitamina D3.
Ce este alendronatul?
Alendronatul apartine unui grup de medicamente non-hormonale numite bifosfonati. Alendronatul previne pierderea de masa osoasa ce apare la femei dupa ce au ajuns la menopauza şi ajuta la reconstrucţia osoasa. El reduce riscul fracturilor de coloana vertebrala si sold.
Ce este vitamina D?
Vitamina D este un factor nutritiv esential, necesar pentru absorbţia calciului şi sanatatea oaselor. Organismul poate absorbi in mod adecvat calciul din alimente doar daca dispune de suficienta vitamina D. Foarte putine alimente contin vitamina D. Sursa principala o reprezinta expunerea in timpul verii la lumina soarelui, ceea ce determina producerea de vitamina D la nivelul pielii noastre. Pe masura ce imbatranim, pielea noastra produce mai putina vitamina D. Prea puţina vitamina D poate duce la pierderea de masa osoasa si osteoporoza. Deficitul sever de vitamina D poate determina slabiciune musculara si poate duce la caderi si un risc mai mare al fracturilor.
Pentru ce se utilizeaza FOSAVANCE?
Medicul dumneavoastra v-a prescris FOSAVANCE pentru tratamentul osteoporozei si pentru ca aveti risc de insuficienta a vitaminei D. Acesta reduce riscul fracturilor coloanei vertebrale sau ale soldului la femeile aflate in perioada de menopauza.
Ce este osteoporoza?
Osteoporoza reprezinta subtierea si diminuarea rezistenţei oaselor. Ea este frecventa la femei, dupa menopauza. La menopauza, ovarele inceteaza sa mai produca hormonul feminin, estrogenul, care ajuta la pastrarea sanataţii scheletului femeii. Ca rezultat, apare pierderea de masa osoasa si oasele devin mai putin rezistente. Cu cat femeia ajunge mai repede la menopauza, cu atat este mai mare riscul osteoporozei.
La inceput, osteoporoza poate sa nu aiba simptome. Totusi, daca este lasata netratata, poate determina aparitia fracturilor osoase. Desi, de obicei sunt dureroase, fracturile oaselor coloanei vertebrale pot sa treaca neobservate pana cand determina scadere in inalţime. Fracturile osoase pot sa apara in timpul unor activitati normale, de zi cu zi, cum ar fi ridicatul sau in urma unor traumatisme minore care nu ar determina ruperea osului normal. Fracturile osoase apar, de obicei, la nivelul soldului, coloanei vertebrale sau incheieturii mainii si pot duce nu doar la aparitia durerii, ci si a unor probleme considerabile, cum ar fi incovoierea spatelui (,,cocoasa femeii in varsta”) si pierderea mobilitatii.
Cum poate fi tratata osteoporoza?
Pe langa tratamentul dumneavoastra cu FOSAVANCE, medicul dumneavoastra va poate sugera sa va modificati modul de viata pentru a va ameliora conditia, cum ar fi:
Oprirea fumatului Fumatul pare a creste rata de pierdere a masei dumneavoastra osoase şi, de aceea, poate creste riscul dumneavoastra de fracturi osoase.
Exerciţii fizice La fel ca muschii, oasele necesita exercitiu fizic pentru a ramane rezistente si sanatoase. Adresati-va medicului dumneavoastra inainte de a incepe orice program de exercitii fizice.
Pastrarea unei diete echilibrate Medicul dumneavoastra va poate da sfaturi in legatura cu dieta dumneavoastra sau daca trebuie sa utilizati vreun supliment nutritiv.
Actualizam constant informatiile despre produsele noastre pentru a va oferi cele mai corecte detalii privind descrierea, compozitia si ambalajul acestora. Cu toate acestea, in cazul in care producatorul sau importatorul aduce modificari fara notificare prealabila, pot exista diferente intre imaginile si informatiile prezentate pe site si produsul livrat. De exemplu, specificatiile pentru produsul prezentat in aceasta pagina pot suferi modificari fara ca noi sa fim informati in timp util. Va multumim pentru intelegere si va incurajam sa ne semnalati eventuale diferente la adresa office@mattca.ro.
Informatii aditionale
Produs RX | DA |
---|
Prospect Fosavance, 70 mg/5600 UI, 2 comprimate, Merck
FOSAVANCE 70 mg/2800 UI comprimate
FOSAVANCE 70 mg/5600 UI comprimate
acid alendronic/colecalciferol
Citiţi cu atenţie şi în întregime acest prospect înainte de a începe să utilizaţi acest medicament deoarece conţine informaţii importante pentru dumneavoastră.
- Păstraţi acest prospect. S-ar putea să fie necesar să-l recitiţi.
- Dacă aveţi orice întrebări suplimentare, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
- Acest medicament a fost prescris numai pentru dumneavoastră. Nu trebuie să-l daţi altor persoane. Le poate face rău, chiar dacă au aceleaşi semne de boală ca dumneavoastră.
- Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
Acestea includ orice posibile reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. Vezi pct. 4.
- Înainte de a lua acest medicament, este deosebit de important să înţelegeţi informaţiile prezentate la pct. 3.
Ce găsiţi în acest prospect
1. Ce este FOSAVANCE şi pentru ce se utilizează
2. Ce trebuie să ştiţi înainte să utilizaţi FOSAVANCE
3. Cum să utilizaţi FOSAVANCE
4. Reacţii adverse posibile
5. Cum se păstrează FOSAVANCE
6. Conţinutul ambalajului şi alte informaţii
1. Ce este FOSAVANCE şi pentru ce se utilizează
Ce este FOSAVANCE?
FOSAVANCE este un comprimat care conţine două substanţe active, acid alendronic (denumit frecvent alendronat) şi colecalciferol cunoscut sub denumirea de vitamină D3.
Ce este alendronatul?
Alendronatul aparţine unui grup de medicamente non-hormonale numite bifosfonaţi. Alendronatul previne pierderea de masă osoasă ce apare la femei după ce au ajuns la menopauză şi ajută la reconstrucţia osoasă. El reduce riscul fracturilor de coloană vertebrală şi şold.
Ce este vitamina D?
Vitamina D este un factor nutritiv esenţial, necesar pentru absorbţia calciului şi sănătatea oaselor. Organismul poate absorbi în mod adecvat calciul din alimente doar dacă dispune de suficientă vitamină D. Foarte puţine alimente conţin vitamină D. Sursa principală o reprezintă expunerea în timpul verii la lumina soarelui, ceea ce determină producerea de vitamină D la nivelul pielii noastre. Pe măsură ce îmbătrânim, pielea noastră produce mai puţină vitamină D. Prea puţină vitamină D poate duce la pierderea de masă osoasă şi osteoporoză. Deficitul sever de vitamină D poate determina slăbiciune musculară şi poate duce la căderi şi un risc mai mare al fracturilor.
Pentru ce se utilizează FOSAVANCE?
Medicul dumneavoastră v-a prescris FOSAVANCE pentru tratamentul osteoporozei şi pentru că aveţi risc de insuficiență a vitaminei D. Acesta reduce riscul fracturilor coloanei vertebrale sau ale şoldului la femeile aflate în perioada de menopauză.
Ce este osteoporoza?
Osteoporoza reprezintă subţierea şi diminuarea rezistenţei oaselor. Ea este frecventă la femei, după menopauză. La menopauză, ovarele încetează să mai producă hormonul feminin, estrogenul, care ajută la păstrarea sănătăţii scheletului femeii. Ca rezultat, apare pierderea de masă osoasă şi oasele devin mai puţin rezistente. Cu cât femeia ajunge mai repede la menopauză, cu atât este mai mare riscul osteoporozei.
La început, osteoporoza poate să nu aibă simptome. Totuşi, dacă este lăsată netratată, poate determina apariţia fracturilor osoase. Deşi, de obicei sunt dureroase, fracturile oaselor coloanei vertebrale pot să treacă neobservate până când determină scădere în înălţime. Fracturile osoase pot să apară în timpul unor activităţi normale, de zi cu zi, cum ar fi ridicatul sau în urma unor traumatisme minore care nu ar determina ruperea osului normal. Fracturile osoase apar, de obicei, la nivelul şoldului, coloanei vertebrale sau încheieturii mâinii şi pot duce nu doar la apariţia durerii, ci şi a unor probleme considerabile, cum ar fi încovoierea spatelui (,,cocoaşa femeii în vârstă”) şi pierderea mobilităţii.
Cum poate fi tratată osteoporoza?
Pe lângă tratamentul dumneavoastră cu FOSAVANCE, medicul dumneavoastră vă poate sugera să vă modificaţi modul de viaţă pentru a vă ameliora condiţia, cum ar fi:
Oprirea fumatului Fumatul pare a creşte rata de pierdere a masei dumneavoastră osoase şi, de aceea, poate creşte riscul dumneavoastră de fracturi osoase.
Exerciţii fizice La fel ca muşchii, oasele necesită exerciţiu fizic pentru a rămâne rezistente şi sănătoase. Adresaţi-vă medicului dumneavoastră înainte de a începe orice program de exerciţii fizice.
Păstrarea unei diete echilibrate Medicul dumneavoastră vă poate da sfaturi în legătură cu dieta dumneavoastră sau dacă trebuie să utilizaţi vreun supliment nutritiv.
2. Ce trebuie să ştiţi înainte să utilizaţi FOSAVANCE
Nu utilizaţi FOSAVANCE
· dacă sunteţi alergică la acid alendronic, colecalciferol sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament (enumerate la pct. 6),
· dacă aveţi anumite probleme ale esofagului (esofag – parte a tubului digestiv situată între gură şi stomac), cum ar fi îngustarea acestuia sau dificultate la înghiţire,
· dacă nu puteţi să staţi în picioare sau în şezut timp de cel puţin 30 minute,
· dacă medicul dumneavoastră v-a spus că aveţi concentraţie scăzută a calciului în sânge.
Dacă credeţi că vă aflaţi în oricare dintre situaţiile menţionate mai sus, nu utilizaţi comprimatele. Discutaţi mai întâi cu medicul dumneavoastră şi urmaţi sfatul pe care vi l-a dat.
Atenţionări şi precauţii
Înainte să luaţi FOSAVANCE, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă:
· aveţi probleme ale rinichilor,
· aveţi sau ați avut recent orice problemă la înghiţire sau digestivă,
· medicul dumneavoastră v-a stabilit diagnosticul de esofag Barrett (o afecţiune asociată cu modificări ale celulelor care căptuşesc esofagul inferior),
· vi s-a spus că aveți probleme cu absorbția mineralelor la nivelul stomacului sau intestinului (sindrom de malabsorbție),
· aveţi o stare de sănătate precară a danturii, prezentaţi afecţiuni la nivelul gingiei, aveţi planificată o extracţie dentară sau nu vi se efectuează o supraveghere dentară de rutină,
· aveţi cancer,
· sunteţi sub tratament chimioterapic sau radioterapie,
· luați inhibitori ai angiogenezei (cum sunt bevacizumabul sau talidomida), care sunt utilizați în tratamentul cancerului,
· luați corticosteroizi (cum sunt prednisonul sau dexametazona), care sunt utilizați în tratamentul unor afecțiuni, cum sunt astmul bronșic, poliartrita reumatoidă și alergiile severe,
· sunteţi sau aţi fost fumătoare (deoarece aceasta poate creşte riscul de apariţie a problemelor dentare).
Este posibil să fiţi sfătuită să efectuaţi un control stomatologic înainte de începerea tratamentului cu FOSAVANCE.
Este important să menţineţi o bună igienă orală în timpul tratamentului cu FOSAVANCE. Trebuie să efectuaţi controale stomatologice de rutină pe toată durata tratamentului dumneavoastră şi trebuie să vă adresaţi medicului dumneavoastră sau dentistului dacă aveţi orice problemă la nivelul gurii sau dinţilor, cum este pierderea dinţilor, durerea sau umflarea.
Iritaţia, inflamaţia sau ulceraţia esofagului (esofag – parte a tubului digestiv situată între gură şi stomac), adeseori însoţite de simptome precum durerea în piept, arsuri la stomac, dificultate sau durere la înghiţire, pot să apară, mai ales dacă pacientele nu beau un pahar plin cu apă şi/sau dacă se întind în poziţie culcat după mai puţin de 30 minute după ce au luat FOSAVANCE. Aceste reacţii adverse se pot agrava dacă pacientele continuă să ia FOSAVANCE după apariţia acestor simptome.
Copii şi adolescenţi
FOSAVANCE nu trebuie administrat la copii şi adolescenţi cu vârsta mai mică de 18 ani.
FOSAVANCE împreună cu alte medicamente
Spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi, aţi luat recent sau s-ar putea să luaţi orice alte medicamente.
Este posibil ca suplimentele de calciu, antiacidele şi unele medicamente orale să interfereze cu absorbţia FOSAVANCE dacă sunt luate în acelaşi timp. De aceea, este important să urmaţi recomandările de la pct. 3 şi să aşteptaţi cel puţin 30 minute înainte de administrarea oricăror alte medicamente sau suplimente orale.
Unele medicamente pentru tratamentul reumatismului sau al durerii pe termen lung denumite antiinflamatoare nesteroidiene (AINS) (cum sunt acid acetilsalicilic sau ibuprofen) ar putea determina probleme la nivelul stomacului. Prin urmare, se recomandă precauţie la administrarea acestor medicamente în acelaşi timp cu FOSAVANCE.
Este posibil ca anumite medicamente sau aditivi alimentari să împiedice ajungerea vitaminei D din FOSAVANCE în corpul dumneavoastră, inclusiv înlocuitorii sintetici ai grăsimilor, uleiurile minerale, medicamentele pentru scăderea în greutate, orlistatul şi medicamentele care scad colesterolul, colestiramina şi colestipolul. Medicamentele pentru crizele convulsive (convulsii) (cum sunt fenitoină sau fenobarbital) pot scădea eficacitatea vitaminei D. În plus, suplimentele de vitamina D pot fi avute în vedere pe baze individuale.
FOSAVANCE împreună cu alimente şi băuturi
Este posibil ca alimentele şi băuturile (inclusiv apa minerală) să diminueze eficacitatea FOSAVANCE dacă acesta este luat concomitent. De aceea, este important să urmaţi recomandările de la pct. 3.
Trebuie să aşteptaţi cel puţin 30 minute înainte de a consuma orice fel de alimente sau băuturi, exceptând apa.
Sarcina şi alăptarea
FOSAVANCE este recomandat a fi utilizat doar de către femeile în postmenopauză. Nu trebuie să luaţi FOSAVANCE dacă sunteţi sau credeţi că aţi putea fi gravidă sau dacă alăptaţi.
Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor
La utilizarea FOSAVANCE au fost raportate reacţii adverse (de exemplu vedere înceţoşată, ameţeli şi durere severă la nivelul oaselor, muşchilor sau articulaţiilor) care vă pot afecta capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje (vezi pct. 4). Dacă prezentaţi oricare dintre aceste reacţii adverse, nu conduceţi până când nu vă simţiţi mai bine.
FOSAVANCE conţine lactoză şi zahăr.
Dacă medicul dumneavoastră v-a atenţionat că aveţi intoleranţă la unele categorii de glucide, vă rugăm să-l întrebaţi înainte de a lua acest medicament.
FOSAVANCE conţine sodiu.
Acest medicament conţine sodiu mai puţin de 1 mmol (23 mg) per comprimat, adică practic „nu conţine sodiu”.
3. Cum să utilizaţi FOSAVANCE
Utilizaţi întotdeauna FOSAVANCE exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră sau farmacistul. Discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.
Utilizaţi un comprimat FOSAVANCE o dată pe săptămână.
Urmaţi cu atenţie aceste instrucţiuni.
1) Alegeţi ziua din săptămână care se potriveşte cel mai bine programului dumneavoastră. În fiecare săptămână, utilizaţi un comprimat FOSAVANCE în ziua aleasă de către dumneavoastră.
Este foarte important să urmaţi instrucţiunile de la punctele 2), 3), 4) şi 5) pentru a facilita ajungerea rapidă a comprimatului FOSAVANCE în stomac şi pentru a ajuta la reducerea riscului ca acesta să vă irite esofagul (esofag – parte a tubului digestiv care face legătura între gură şi stomac).
2) După ce v-aţi trezit de dimineaţă şi înainte de a consuma alimente sau băuturi sau de a lua alte medicamente, înghiţiţi comprimatul de FOSAVANCE întreg, cu un pahar plin cu apă (nu apă minerală) (nu mai puţin de 200 ml), astfel încât FOSAVANCE să fie absorbit în mod adecvat.
· Nu utilizaţi cu apă minerală (plată sau carbogazoasă).
· Nu utilizaţi cu cafea sau ceai.
· Nu utilizaţi cu suc sau lapte.
Nu sfărâmaţi şi nu mestecaţi comprimatul şi nu-l lăsaţi să se dizolve în gură din cauza posibilității de apariție a ulcerațiilor la nivelul gurii.
3) Nu vă aşezaţi în poziţie culcată – staţi în poziţie verticală (în şezut, în picioare sau în mers) – timp de cel puţin 30 minute după ce aţi înghiţit comprimatul. Nu vă aşezaţi în poziţie culcată decât după prima masă a zilei.
4) Nu utilizaţi FOSAVANCE înainte de culcare sau dimineaţa înainte de ridicarea din pat.
5) Dacă observaţi apariţia dificultăţii sau durerii la înghiţire, durerii în piept sau apariţia ori înrăutăţirea arsurilor la stomac, nu mai utilizaţi FOSAVANCE şi adresaţi-vă medicului dumneavoastră.
6) După ce aţi înghiţit comprimatul FOSAVANCE, aşteptaţi cel puţin 30 minute înaintea primului consum de alimente sau băuturi sau de prima administrare a altor medicamente din zi, inclusiv antiacide, suplimente de calciu şi vitamine. FOSAVANCE este eficace doar atunci când este luat pe stomacul gol.
Dacă utilizaţi mai mult FOSAVANCE decât trebuie
Dacă utilizaţi din greşeală mai multe comprimate, beţi un pahar plin cu lapte şi adresaţi-vă imediat medicului dumneavoastră. Nu vă provocaţi vărsături şi nu vă aşezaţi în poziţie culcată.
Dacă uitaţi să utilizaţi FOSAVANCE
Dacă omiteţi o doză, utilizaţi un comprimat dimineaţa după ce v-aţi amintit. Nu utilizaţi două comprimate în aceeaşi zi. Reveniţi la administrarea o dată pe săptămână, aşa cum aţi stabilit iniţial, în ziua aleasă de către dumneavoastră.
Dacă încetaţi să utilizaţi FOSAVANCE
Este important să luați FOSAVANCE atât timp cât medicul dumneavoastră v-a prescris medicamentul. Din moment ce nu se cunoaște cât timp trebuie să luați FOSAVANCE, trebuie să discutați periodic cu medicul dumneavoastră necesitatea de a continua tratamentul cu acest medicament, pentru a determina dacă FOSAVANCE este încă potrivit pentru dumneavoastră.
Un card de instrucțiuni este inclus în cutia pentru FOSAVANCE. Acesta conține informații importante, amintindu-vă cum să luați corect FOSAVANCE.
Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
4. Reacţii adverse posibile
Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.
Mergeţi imediat la medicul dumneavoastră dacă observaţi oricare dintre următoarele reacţii adverse, care pot fi grave şi pentru care este posibil să aveţi nevoie de tratament medical de urgenţă: Frecvente (pot afecta până la 1 din 10 persoane):
· arsuri la stomac; dificultate la înghiţire; durere la înghiţire; ulceraţie esofagiană (esofag - parte a tubului digestiv situată între gură şi stomac) care poate determina durere în piept, arsuri la stomac sau dificultate sau durere la înghiţire.
Rare (pot afecta până la 1 din 1000 persoane):
· reacţii alergice cum ar fi urticaria; umflarea feţei, buzelor, limbii şi/sau faringelui, care pot determina dificultăţi la respiraţie sau la înghiţire; reacţii severe la nivelul pielii,
· durere la nivelul gurii şi/sau a maxilarului, umflare sau sensibilitate la atingere în interiorul gurii, amorţeală sau o senzaţie de greutate la nivelul maxilarului, sau mobilizarea unui dinte. Acestea pot fi semne de distrugere a osului la nivelul maxilarului (osteonecroză), în general asociate cu întârzierea vindecării şi infecţia, apărute de obicei după extracţia unui dinte. Adresaţi-vă medicului dumneavoastră şi dentistului dacă prezentaţi astfel de simptome,
· rareori poate să apară fractura neobişnuită la nivelul femurului, în special la pacientele care urmează un tratament de lungă durată pentru osteoporoză. Adresaţi-vă medicului dumneavoastră dacă prezentaţi durere, slăbiciune sau disconfort la nivelul coapsei, şoldului sau la nivel inghinal, deoarece acest lucru poate fi un semn precoce al unei posibile fracturi de femur,
· durere la nivelul oaselor, muşchilor şi/sau articulaţiilor care este severă.
Alte reacţii adverse includ
Foarte frecvente (pot afecta mai mult de 1 din 10 persoane):
· durere la nivelul oaselor, muşchilor şi/sau articulaţiilor care este uneori severă.
Frecvente (pot afecta până la 1 din 10 persoane):
· umflare la nivelul articulaţiilor,
· durere abdominală; senzaţie de disconfort la nivelul stomacului sau eructaţii după masă; constipaţie; senzaţie de plenitudine la nivelul stomacului; diaree; meteorism abdominal,
· căderea părului; senzaţie de mâncărime,
· durere de cap; ameţeli,
· oboseală; umflarea mâinilor şi picioarelor.
Mai puţin frecvente (pot afecta până la 1 din 100 persoane):
· greaţă; vărsături,
· iritaţia sau inflamaţia esofagului (esofag – parte a tubului digestiv situată între gură şi stomac) sau a stomacului,
· scaun de culoare neagră sau cu aspect de păcură,
· vedere înceţoşată, durere sau înroşire a ochiului,
· erupţie cutanată tranzitorie; înroşirea pielii,
· simptome tranzitorii asemănătoare celor de gripă, cum ar fi dureri musculare, senzaţie generală de rău asociată uneori cu febră, de obicei la începutul tratamentului,
· tulburări ale gustului.
Rare (pot afecta până la 1 din 1000 persoane):
· simptome ale concentraţiei scăzute a calciului în sânge inclusiv crampe sau spasme musculare şi/sau senzaţie de furnicături la nivelul degetelor sau în jurul gurii,
· ulcere gastrice sau peptice (uneori severe sau cu sângerare),
· îngustarea esofagului (esofag – parte a tubului digestiv situată între gură şi stomac),
· erupţie cutanată tranzitorie agravată de către lumina solară,
· ulcere la nivelul gurii.
Foarte rare (pot afecta până la 1 din 10000 persoane):
· discutați cu medicul dumneavoastră dacă aveți durere la nivelul urechii, secreție din ureche și/sau infecție a urechii. Acestea ar putea fi semne ale deteriorării oaselor de la nivelul urechii.
Raportarea reacţiilor adverse
Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Acestea includ orice posibile reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. De asemenea, puteţi raporta reacţiile adverse direct prin intermediul sistemului naţional de raportare, aşa cum este menţionat în Anexa V. Raportând reacţiile adverse, puteţi contribui la furnizarea de informaţii suplimentare privind siguranţa acestui medicament.
5. Cum se păstrează FOSAVANCE
Nu lăsaţi acest medicament la vederea şi îndemâna copiilor.
Nu utilizaţi acest medicament după data de expirare înscrisă pe cutie şi pe blister după EXP. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.
A se păstra în blisterul original pentru a fi protejat de umiditate şi lumină.
Nu aruncaţi niciun medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să aruncaţi medicamentele pe care nu le mai folosiţi. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.
6. Conţinutul ambalajului şi alte informaţii
Ce conţine FOSAVANCE
Substanţele active sunt acidul alendronic şi colecalciferolul (vitamina D3). Fiecare comprimat FOSAVANCE 70 mg/2800 UI conţine 70 mg acid alendronic (sub formă de sodiu trihidrat) şi 70 micrograme (2800 UI) colecalciferol (vitamină D3). Fiecare comprimat FOSAVANCE
70 mg/5600 UI conţine 70 mg acid alendronic (sub formă de sodiu trihidrat) şi 140 micrograme (5600 UI) colecalciferol (vitamină D3).
Celelalte componente sunt celuloză microcristalină (E460), lactoză anhidră (vezi pct. 2), trigliceride cu lanţ mediu, gelatină, croscarmeloză sodică, zahăr (vezi pct. 2), dioxid de siliciu coloidal, stearat de magneziu (E572), butilhidroxitoluen (E321), amidon de porumb modificat şi silicat de sodiu şi de aluminiu (E554).
Cum arată FOSAVANCE şi conţinutul ambalajului
Comprimatele FOSAVANCE 70 mg/2800 UI sunt disponibile sub formă modificată, asemănătoare unei capsule, de culoare albă sau aproape albă, marcate pe o parte cu conturul imaginii unui os şi cu
„710” pe cealaltă. Comprimatele FOSAVANCE 70 mg/2800 UI sunt disponibile în ambalaje conținând 2, 4, 6 sau 12 comprimate.
Comprimatele FOSAVANCE 70 mg/5600 UI sunt disponibile sub formă modificată, asemănătoare unui dreptunghi, de culoare albă sau aproape albă, marcate pe o parte cu conturul imaginii unui os şi cu „270” pe cealaltă. Comprimatele FOSAVANCE 70 mg/5600 UI sunt disponibile în ambalaje conținând 2, 4 sau 12 comprimate.
Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.
Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă
N.V. Organon Kloosterstraat 6
5349 AB Oss
Olanda
FabricantulMerck Sharp & Dohme B.V. Waarderweg 39
2031 BN Haarlem Olanda
Pentru orice informaţii referitoare la acest medicament, vă rugăm să contactaţi reprezentanţa locală a deţinătorului autorizaţiei de punere pe piaţă.
België/Belgique/Belgien
Organon Belgium
Tél/Tel: 0080066550123 (+32 2 2418100)
LietuvaOrganon Pharma B.V. Lithuanian RO Tel.: + 370 52041693
България
Органон (И.А.) Б.В. -клон България Тел.: +359 2 806 3030
Luxembourg/LuxemburgOrganon Belgium
Tél/Tel: 0080066550123 (+32 2 2418100)
Česká republika
Organon Czech Republic s.r.o. Tel: +420 233 010 300
MagyarországOrganon Hungary Kft.
Tel.: +36 30 553 7713
Danmark
Organon Denmark ApS Tlf: + 45 4484 6800
MaltaOrganon Pharma B.V., Cyprus branch Tel: +356 2277 8116
Deutschland
Organon Healthcare GmbH
Tel.: 0800 3384 726 (+49 (0) 89 6931349 70)
infocenter.germany@organon.com
NederlandN.V. Organon
Tel.: 00800 66550123
(+31 23 5153153)
Eesti
Organon Pharma B.V. Estonian RO Tel: +372 66 61 300
NorgeOrganon Norway AS Tlf: +47 24 14 56 60
Eλλάδα
BIANEΞ Α.Ε
Τηλ: +30 210 80091 11
ÖsterreichOrganon Austria GmbH Tel: +43 (0) 1 263 28 65
España
Organon Salud, S.L. Tel: +34 91 591 12 79
PolskaOrganon Polska Sp. z o.o. Tel.: + 48 22 105 50 01
France
Organon France
Tél: + 33 (0) 1 57 77 32 00
PortugalHrvatska
Organon Pharma d.o.o. Tel: + 385 1 638 4530
RomâniaOrganon Biosciences S.R.L. Tel: +40 21 527 29 90
Ireland
Organon Pharma (Ireland) Limited Tel: +353 (0)1 2998700
SlovenijaOrganon Pharma B.V., Oss, podružnica Ljubljana
Tel: +386 1 300 10 80
Ísland
Vistor hf.
Sími: +354 535 7000
Slovenská republika Organon Slovakia s. r. o. Tel: +421 2 44 88 98 88Ιtalia
Organon Italia S.r.l.
Tel: +39 06 3336407
Suomi/FinlandOrganon Finland Oy
Puh/Tel: +358 (0) 29 170 3520
Κύπρος
Organon Pharma B.V., Cyprus branch Tel: +357 22866730
SverigeOrganon Sweden AB Tel: +46 8 502 597 00
Latvija
Ārvalsts komersanta “Organon Pharma B.V.” pārstāvniecība
Tel: +371 67364 224
United Kingdom (Northern Ireland)N.V. Organon
Tel: +353 (0)1 2998700
Acest prospect a fost revizuit în <{LL/AAAA}>
Informaţii detaliate privind acest medicament sunt disponibile pe site-ul Agenţiei Europene pentru Medicamente http://www.ema.europa.eu.
mattca.ro este o farmacie pentru tine si familia ta! La noi gasesti online: medicamente fara reteta, suplimente alimentare, vitamine si minerale de la branduri de top, produsele tale preferate de ingrijre, cosmetice si dermatocosmetice, produse pentru bebelusi, tehnica si aparatura medicala.
Beneficiile mattca.ro:
- Livrarea in Romania cu o taxa de transport de 13,90 lei, pentru platile online
- Livrarea in peste 20 de tari din Europa
- Parteneriate cu brand-uri de renume
- Oferte si promotii noi, lunar
- Cantitati economice (pachete avantajoase)
- Sfaturi si informatii utile in articolele de pe Blog