Triferment® 275 mg comprimate gastrorezistente x 30 comprimate gastrorezistente
Acest produs face parte din categoria OTC-uri:
- Se livreaza doar pe teritoriul Romaniei
- Se plateste cu cardul
*OTC – Medicament fara prescriptie medicala
Descriere Triferment® 275 mg comprimate gastrorezistente x 30 comprimate gastrorezistente
Triferment® 275 mg comprimate gastrorezistente x 30 comprimate gastrorezistente contribuie la digestia hranei, fiind administrat in tulburarile digestive cauzate de insuficienta enzimelor pancreatice.
Indicatii:
Triferment contine substanta activa pancreatina alcatuita din enzime pancreatice (lipaza, amilaza, proteaza). Aceste enzime sunt utile pentru pacienti al caror pancreas nu mai poate produce suficiente enzime pentru digestia hranei. Enzimele pancreatice ingerate pe cale orala sunt necesare pentru descompunerea nutrientilor in vederea digestiei. Lipaza descompune grasimile, amilaza descompune zaharurile (glucidele), iar proteaza determina descompunerea proteinelor, asigurand digestia adecvata si absorbtia nutrientilor.
Triferment este utilizat in tulburarile digestive din cadrul secretiei insuficiente de enzime pancreatice de diverse cauze (insuficienta pancreatica exocrina).
Mod de administrare:
Doza uzuala este de 1-2 comprimate gastrorezistente Triferment, administrate oral, de 3 ori pe zi, in timpul meselor. Comprimatele se inghit intregi, cu o cantitate suficienta de apa.
Precautii si contraindicatii:
Nu utilizati Triferment
- daca sunteti alergic (hipersensibil) la pancreatina sau la oricare din componentele medicamentului;
- daca aveti pancreatita acuta (inflamatie acuta a pancreasului);
- in caz de acutizari ale pancreatitei cronice (exacerbarea afectiunilor pancreasului).
Triferment contine zahar si lactoza monohidrat. Daca medicul dumneavoastra v-a atentionat ca aveti intoleranta la unele categorii de glucide, va rugam sa-l intrebati inainte de a utiliza acest medicament.
Reactii adverse posibile:
Copii: leziuni in jurul anusului (cand se administreaza doze mari); inflamatia mucoasei de la nivelul gurii (stomatita); reactii alergice (au aparut mai frecvent la copii).
Sarcina si alaptarea:
Nu utilizati Triferment in timpul sarcinii sau alaptarii, doar daca medicul dumneavoastra v-a recomandat altfel.
Compozitie:
- Substanta activa este pancreatina. Un comprimat gastrorezistent contine pancreatina 275 mg. Pancreatina continuta intr-un comprimat gastrorezistent echivaleaza cu o activitate enzimatica minima de 2970 unitati amilaza, 3720 unitati lipaza si 250 unitati proteaza.
- Celelalte componente sunt: nucleu - amidon de porumb, talc, zahar; film - hipromeloza 15 cP (E 464), lactoza monohidrat, dioxid de titan (E 171), macrogol 4000, acid citric monohidrat (E 330), copolimer acid metacrilic tip C, talc, trietilcitrat (E 1505), dioxid de siliciu coloidal anhidru, hidrogenocarbonat de sodiu (E 500), laurilsulfat de sodiu, alcool polivinilic partial hidrolizat, macrogol 3350, Ponceau 4R (E 124), galben amurg FCF (E 110).
Mod de prezentare: cutie cu 3 blistere a cate 10 comprimate gastrorezistente.
Intelegem cat de important este pentru dumneavoastra sa fiti corect informat si va asiguram ca facem tot posibilul pentru actualizarea permanenta a site-ului la nivel de descriere si fotografii de produse. Cu toate eforturile noastre, daca producatorul nu ne semnaleaza modificarile ce tin de ambalaj sau compozitie, pot aparea neconcordante intre imaginile sau informatiile prezentate in descrierea produselor noastre. Va multumim pentru intelegere si vom fi recunoscatori daca ne semnalati eventuale erori pe adresa office@mattca.ro.
Informatii aditionale
Indicat pentru | Indigestie |
---|---|
Afectiune | Sistem digestiv |
Simptome | Meteorism (balonare) |
Indicat pentru | Indigestie |
Compozitie produs | Enzime digestive |
Functie produs | Antibalonare, Protector gastrointestinal |
adresabilitate | Uz general |
Forma prezentare | Comprimate filmate |
Brand | Biofarm |
Zona corp | Sistemic |
Prospect Triferment® 275 mg comprimate gastrorezistente x 30 comprimate gastrorezistente
PROSPECT: INFORMAŢII PENTRU UTILIZATOR
Triferment 275 mg comprimate gastrorezistentePancreatină
Citiţi cu atenţie şi în întregime acest prospect, deoarece el conţine informaţii importante pentru dumneavoastră.
Acest medicament este disponibil fără prescripţie medicală. Cu toate acestea, este necesar să utilizaţi Triferment cu atenţie, pentru a obţine cele mai bune rezultate.
- Păstraţi acest prospect. S-ar putea să fie necesar să-l recitiţi.
- Întrebaţi farmacistul dacă aveţi nevoie de mai multe informaţii sau sfaturi.
- Trebuie să vă prezentaţi la medic dacă simptomele dumneavoastră se înrăutăţesc sau nu se îmbunătăţesc după 3 zile.
- Dacă vreuna dintre reacţiile adverse se agravează sau dacă observaţi orice reacţie adversǎ nemenţionatǎ în acest prospect, vă rugăm să-i spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului.
În acest prospect găsiţi:
Ce este Triferment şi pentru ce se utilizează
Înainte să utilizaţi Triferment
Cum să utilizaţi Triferment
Reacţii adverse posibile
Cum se păstrează Triferment
Informaţii suplimentare
1. CE ESTE Triferment ŞI PENTRU CE SE UTILIZEAZĂ
Triferment conţine substanţa activă pancreatină alcătuită din enzime pancreatice (lipază, amilază, protează). Aceste enzime sunt utile pentru pacienţi al căror pancreas nu mai poate produce suficiente enzime pentru digestia hranei. Enzimele pancreatice ingerate pe cale orală sunt necesare pentru descompunerea nutrienţilor în vederea digestiei. Lipaza descompune grăsimile, amilaza descompune zaharurile (glucidele), iar proteaza determină descompunerea proteinelor, asigurând digestia adecvată şi absorbţia nutrienţilor.
Triferment este utilizat în tulburările digestive din cadrul secreţiei insuficiente de enzime pancreatice de diverse cauze (insuficienţă pancreatică exocrină).
2. ÎNAINTE SĂ UTILIZAŢI Triferment
Nu utilizaţi Triferment- dacă sunteţi alergic (hipersensibil) la pancreatină sau la oricare din componentele medicamentului;
- dacă aveţi pancreatită acută (inflamaţie acută a pancreasului);
- în caz de acutizări ale pancreatitei cronice (exacerbarea afecţiunilor pancreasului).
Aveţi grijă deosebită când utilizaţi Triferment
- dacă se administrează doze mari la copii pot să apară leziuni în jurul anusului;
- dacă se administrează la copii şi aceştia păstrează comprimatele în gură prea mult timp, poate să apară
o inflamaţie a mucoasei de la nivelul gurii, numită stomatită;
- la copiii care au o boală genetică numită fibroză chistică;
- dacă aveţi gută (boală în care se acumulează în organism un compus rezultat din metabolizarea proteinelor, numit acid uric, iar acesta afectează articulaţiile) sau pietre la rinichi alcătuite din acid uric (litiază urică).
Vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi sau aţi luat recent orice alte medicamente, inclusiv dintre cele eliberate fără prescripţie medicală.
Medicamentele care inhibă sau neutralizează secreţia gastrică acidă (medicamente utilizate pentru arsuri la stomac) pot modifica eficacitatea pancreatinei (aciditatea gastrică poate inactiva enzimele pancreatice).
Utilizarea Triferment împreună cu alimente şi băuturiTriferment se administrează în timpul meselor.
Sarcina şi alăptarea
Adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua orice medicament.
Nu utilizaţi Triferment în timpul sarcinii sau alăptării, doar dacă medicul dumneavoastră v-a recomandat altfel.
Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelorTriferment nu influenţează capacitatea de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje.
Informaţii importante privind unele componente ale Triferment
Triferment conţine zahăr şi lactoză monohidrat. Dacă medicul dumneavoastră v-a atenţionat că aveţi intoleranţă la unele categorii de glucide, vă rugăm să-l întrebaţi înainte de a utiliza acest medicament. Conţine şi coloranţii galben amurg FCF (E110) şi Ponceau 4R (E124) care pot provoca reacţii alergice.
3. CUM SĂ UTILIZAŢI Triferment
Luaţi întotdeauna Triferment exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră. Trebuie să discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur
Doza uzuală este de 1-2 comprimate gastrorezistente Triferment, administrate oral, de 3 ori pe zi, în timpul meselor. Comprimatele se înghit întregi, cu o cantitate suficientă de apă.
Dacă aţi utilizat mai mult Triferment decât trebuieDacă aţi luat mai mult Triferment beţi multă apă şi adresaţi-vă medicului dumneavostră sau la unitatea de primiri urgenţe a celui mai apropiat spital. Luaţi cu dumneavostră şi comprimatele de Triferment. Poate să apară greaţă, diaree, dureri la nivelul stomacului, creşterea nivelului de acid uric din sânge.
Dacă aţi uitat să utilizaţi Triferment
Nu luaţi o doză dublă pentru a compensa doza uitată.
Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest produs, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
4. REACŢII ADVERSE POSIBILE
Ca toate medicamentele, Triferment poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.
Reacţiile adverse sunt clasificate după următoarele frecvenţe: foarte frecvente (care afectează mai mult de 1 pacient din 10), frecvente (care afectează mai puţin de 1 din 10 pacienţi), mai puţin frecvente (care afectează mai puţin de 1 din 100 pacienţi), rare (care afectează mai puţin de 1 din 1000 pacienţi), foarte rare (afectează mai puţin de 1 din 10000 pacienţi), cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile).
- reacţii alergice;
- dureri uşoare de stomac, crampe, greaţă, diaree, constipaţie, iritaţie la nivelul porţiunii finale a intestinului gros (rect), balonare, gaze;
- dureri la nivelul articulaţilor, tumefacţia (umflarea) articulaţilor;
- urinare mai frecventă, usturimi la urinare.
Copii
- leziuni în jurul anusului (când se administrează doze mari);
- inflamaţia mucoasei de la nivelul gurii (stomatită);
- reacţii alergice (au apărut mai frecvent la copii).
Dacă vreuna dintre reacţiile adverse se agraveazǎ sau dacă observaţi orice reacţie adversǎ nemenţionatǎ în prospect, vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului.
5. CUM SE PĂSTREAZĂ Triferment
A nu se lăsa la îndemâna şi vederea copiilor.
Nu utilizaţi Triferment după data de expirare înscrisă pe ambalaj după ”Data expirării”. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.
A se păstra la temperaturi sub 25°C, în ambalajul original.
Medicamentele nu trebuie aruncate pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să eliminaţi medicamentele care nu vă mai sunt necesare. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.
6. INFORMAŢII SUPLIMENTARE
Ce conţine Triferment- Substanţa activă este pancreatină. Un comprimat gastrorezistent conţine pancreatină 275 mg. Pancreatina conţinută într-un comprimat gastrorezistent echivalează cu o activitate enzimatică minimă de 2970 unităţi amilază, 3720 unităţi lipază şi 250 unităţi protează.
- Celelalte componente sunt: nucleu - amidon de porumb, talc, zahăr; film - hipromeloză 15 cP (E 464), lactoză monohidrat, dioxid de titan (E 171), macrogol 4000, acid citric monohidrat (E 330), copolimer acid metacrilic tip C, talc, trietilcitrat (E 1505), dioxid de siliciu coloidal anhidru, hidrogenocarbonat de sodiu (E 500), laurilsulfat de sodiu, alcool polivinilic parţial hidrolizat, macrogol 3350, Ponceau 4R (E 124), galben amurg FCF (E 110).
Cum arată Triferment şi conţinutul ambalajului
Triferment se prezintă sub formă de comprimate gastrorezistente de culoare roşie, cu formă discoidală.
Cutie cu 1 blister a 10 comprimate gastrorezistente.
Cutie cu 3 blistere a câte 10 comprimate gastrorezistente.
Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă şi fabricantul
SC BIOFARM SA
Str. Logofătul Tăutu nr. 99, sector 3, Bucureşti, România
Telefon: 021 301 06 00
Fax: 021 301 06 05
E-mail: office@biofarm.ro
Acest prospect a fost aprobat în Decembrie 2012.
mattca.ro este o farmacie pentru tine si familia ta! La noi gasesti online: medicamente fara reteta, suplimente alimentare, vitamine si minerale de la branduri de top, produsele tale preferate de ingrijre, cosmetice si dermatocosmetice, produse pentru bebelusi, tehnica si aparatura medicala.
Beneficiile mattca.ro:
- Livrarea in Romania cu o taxa de transport de 11,90 lei, pentru platile online
- Livrarea in peste 20 de tari din Europa
- Parteneriate cu brand-uri de renume
- Oferte si promotii noi, lunar
- Cantitati economice (pachete avantajoase)
- Sfaturi si informatii utile in articolele de pe Blog