Mattca.ro

Acest produs face parte din categoria OTC-uri iar achizitia se face doar prin plata cu cardul

continua cu adaugarea produsului in cos
Mattca.ro

Imagine cu titlu de prezentare. Ambalajul, culoarea sau inscriptiile pot varia.

Preductal MR 35mg 60compr.film

Cod: W07058001
Producator: Les Laboratoires Servier Franta
Expira la: 30-09-2028
Acest medicament este destinat utilizarii la adulti, in asociere cu alte medicamente pentru tratamentul anginei pectorale (durere in piept cauzata de boala coronariana).

Acest produs face parte din categoria medicamentelor eliberate pe baza de prescriptie medicala:

  • nu se poate comanda online
  • medicamentele pe baza de reteta se pot achizitiona doar din farmaciile fizice.
Optiuni livrare
Livrare Curier
Livrare prin curier Taxa transport: 14.90 RON TRANSPORT GRATUIT pentru comenzi de minim 350 lei
Easy Box
Ridicare de la Easy box Taxa transport: 12.90 RON TRANSPORT GRATUIT pentru comenzi de minim 350 lei
lipsa stoc
Ultima actualizare:
42,81 Lei Pret cu TVA inclus

Descriere Preductal MR 35mg 60compr.film

Acest medicament este destinat utilizarii la adulti, in asociere cu alte medicamente pentru tratamentul anginei pectorale (durere in piept cauzata de boala coronariana).
Acest produs se administreaza conform prospectului sau recomandarilor medicului, farmacistului sau specialistului medical. Pentru lista completa de ingrediente va rugam sa cititi prospectul, descrierea sau informatiile aditionale.

Intelegem cat de important este pentru dumneavoastra sa fiti corect informat si va asiguram ca facem tot posibilul pentru actualizarea permanenta a site-ului la nivel de descriere si fotografii de produse. Cu toate eforturile noastre, daca producatorul nu ne semnaleaza modificarile ce tin de ambalaj sau compozitie, pot aparea neconcordante intre imaginile sau informatiile prezentate in descrierea produselor noastre. Va multumim pentru intelegere si vom fi recunoscatori daca ne semnalati eventuale erori pe adresa [email protected].
citeste mai mult...

Informatii aditionale

Mai multe informatii
Produs pentruAfectiuni cardiovasculare
SimptomeVertij
Indicatii terapeuticeAcest medicament este destinat utilizarii la adulti, in asociere cu alte medicamente pentru tratamentul anginei pectorale (durere in piept cauzata de boala coronariana).
BrandServier
Produs RXDA

Prospect Preductal MR 35mg 60compr.film

PREDUCTAL MR 35 mg comprimate cu eliberare modificată

Diclorhidrat de trimetazidină

Citiţi cu atenţie şi în întregime acest prospect înainte de a începe să luaţi acest medicament.

  • Păstraţi acest prospect. S-ar putea să fie necesar să-l recitiţi.
  • Dacă aveţi orice întrebări suplimentare, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
  • Acest medicament a fost prescris pentru dumneavoastră. Nu trebuie să-l daţi altor persoane. Le poate face rău, chiar dacă au aceleaşi simptome cu ale dumneavoastră.
  • Dacă vreuna dintre reacţiile adverse devine gravǎ sau dacă observaţi orice reacţie adversǎ nemenţionatǎ în acest prospect, vă rugăm să-i spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului. 

În acest prospect găsiţi:

  1. Ce este PREDUCTAL MR şi pentru ce se utilizează
  2. Înainte să utilizaţi PREDUCTAL MR
  3. Cum să utilizaţi PREDUCTAL MR
  4. Reacţii adverse posibile
  5. Cum se păstrează PREDUCTAL MR
  6. Informaţii suplimentare

  

  1. CE ESTE PREDUCTAL MR ŞI PENTRU CE SE UTILIZEAZĂ

Acest medicament este destinat utilizării la adulţi, în asociere cu alte medicamente pentru tratamentul anginei pectorale (durere în piept cauzată de boala coronariană). 

  1. ÎNAINTE SĂ UTILIZAŢI PREDUCTAL MR 

Nu utilizaţi PREDUCTAL MR :

  • dacă sunteţi alergic la trimetazidină sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament (enumerate la punctul 6)
  • dacă aveţi boală Parkinson: boală a creierului care afectează mişcările (tremurături, poziţie rigidă, mişcări încetinite şi mers târşâit şi dezechilibrat)
  • dacă aveţi probleme severe ale rinichilor. 

Aveţi grijă deosebită când utilizaţi PREDUCTAL MR

Înainte să utilizaţi PREDUCTAL MR, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Acest medicament nu constituie un tratament curativ pentru crizele de angină pectorală şi nici nu este indicat ca tratament iniţial pentru angina instabilă. Nu este un tratament pentru infarctul miocardic.

În cazul unei crize de angină pectorală, adresaţi-vă medicului dumneavoastră; pot fi necesare analize şi este posibilă modificarea tratamentului.

Acest medicament poate provoca sau înrăutăţi simptome cum sunt: tremurături, poziţie rigidă, mişcări încetinite, mers târşâit şi dezechilibrat, în special la pacienţii vârstnici; aceste simptome trebuie investigate şi raportate medicului dumneavoastră, care poate să reevalueze tratamentul.

Dacă aveţi orice nelămurire despre utilizarea acestui produs, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări.

Sportivi:

Acest medicament conține o substanță activă care poate da reacții pozitive la testele anti-doping.

 Folosirea altor medicamente

Vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi sau aţi luat recent orice alte medicamente, inclusiv dintre cele eliberate fără prescripţie medicală.

Nu au fost identificate interacţiuni cu alte medicamente.

Copii şi adolescenţi

PREDUCTAL MR nu este recomandat copiilor şi adolescenţilor cu vârsta sub 18 ani.

 Sarcina şi alăptarea

Nu este recomandat să utilizaţi acest medicament în timpul sarcinii. Dacă descoperiţi că sunteţi însărcinată în timpul tratamentului cu acest produs, adresaţi-vă medicului dumneavoastră pentru că doar acesta poate hotărî necesitatea continuării tratamentului.

Dacă sunteţi gravidă sau dacă alăptaţi sau dacă credeţi că sunteţi gravidă sau doriţi să aveţi un copil, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament. 

În absenţa datelor privind excreţia medicamentului în laptele matern, alăptarea nu este recomandată pe durata tratamentului.

Adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua orice medicament.

Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor

Acest medicament vă poate face să vă simţiţi ameţit şi somnolent, ceea ce vă poate afecta capacitatea de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje.

Informaţii importante privind unele componente ale PREDUCTAL MR

Nu este cazul. 

  1. CUM SĂ UTILIZAŢI PREDUCTAL MR

Utilizaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră. Discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.

Doza recomandată de PREDUCTAL MR 35 mg este un comprimat de două ori pe zi, în timpul meselor, dimineaţa şi seara.

Dacă aveţi probleme cu rinichii sau dacă aveţi vârsta peste 75 de ani, medicul dumneavoastră vă poate modifica doza recomandată. 

PREDUCTAL MR este destinat administrării orale. Comprimatele trebuie înghiţite cu un pahar cu apă în timpul meselor. 

Dacă utilizaţi mai mult decât trebuie din PREDUCTAL MR

Dacă aţi luat mai multe comprimate decât trebuie, adresaţi-vă imediat medicului sau farmacistului.

Dacă uitaţi să utilizaţi PREDUCTAL MR

Dacă aţi uitat să luaţi o doză din PREDUCTAL MR, luaţi doza următoare la momentul obişnuit. Nu luaţi o doză dublă pentru a compensa doza uitată.

Dacă încetaţi să utilizaţi PREDUCTAL MR

Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest produs, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. 

  1. REACŢII ADVERSE POSIBILE

Ca toate medicamentele, PREDUCTAL MR poate provoca reacţii adverse, deşi nu apar la toate persoanele.

Pentru evaluarea reacţiilor adverse, s-au utilizat următoarele categorii de frecvenţă

  • foarte frecvente la mai mult de 1 din 10 pacienţi;
  • frecvente la mai mult de 1 pacient din 100, dar la mai puţin de 1 din 10 pacienţi;
  • mai puţin frecvente la mai mult de 1 din 1000 pacienţi, dar la mai puţin de 1din 100 pacienţi;
  • rare la mai mult de 1 din 10000 de pacienţi, dar la mai puţin de 1 din 1000 pacienţi;
  • foarte rare la mai puţin de 1 din 10000 de pacienţi;
  • cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile).

Frecvente

Ameţeli, durere de cap, dureri abdominale, diaree, indigestie, greaţă, vărsături, erupţii trecătoare pe piele, mâncărimi, urticarie şi senzaţie de slăbiciune.

Rare

Bătăi rapide sau neregulate ale inimii (numite şi palpitaţii), bătăi suplimentare ale inimii, bătăi accelerate ale inimii, scădere bruscă a tensiunii arteriale la ridicarea în picioare care poate produce ameţeli, senzaţie de confuzie sau leşin, stare generală de rău, ameţeli, căderi, înroşire trecătoare la nivelul feţei şi gâtului.

Cu frecvenţă necunoscută

Simptome extrapiramidale (mişcări neobişnuite, inclusiv tremurături şi scuturare a mâinilor şi degetelor, mişcări de răsucire a corpului, mers târşâit, înţepenire a mâinilor şi picioarelor), de obicei reversibile după întreruperea tratamentului.

Tulburări ale somnului (dificultăţi de adormire, somnolenţă), senzație de învârtire (vertij), constipaţie, erupţii generalizate grave pe piele (pielea devine roşie şi apar vezicule), umflare a feţei, buzelor, gurii, limbii sau gâtului care poate provoca dificultăţi la înghiţire sau la respiraţie.

Scădere severă a numărului de celule albe din sânge, care face mai posibile infecţiile, reducere a trombocitelor din sânge, fapt care determină creşterea riscului de sângerare sau învineţire.

O boală a ficatului (greaţă, vărsături, pierdere a poftei de mâncare, senzaţie generală de rău, febră, mâncărimi, îngălbenire a pielii şi a albului ochilor, materii fecale deschise la culoare, urină închisă la culoare). 

Raportarea reacţiilor adverse

Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Acestea includ orice posibile reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. De asemenea, puteţi raporta reacţiile adverse direct la

Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România

Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1

Bucureşti 011478- RO

e-mail: [email protected]

Website:

Raportând reacţiile adverse, puteţi contribui la furnizarea de informaţii suplimentare privind siguranţa acestui medicament.

  1. CUM SE PĂSTREAZĂ PREDUCTAL MR 

A nu se lăsa la îndemâna şi vederea copiilor.

A nu se utiliza PREDUCTAL MR după data de expirare înscrisă pe ambalaj. Data expirării se referă la ultima zi a lunii respective.

Acest medicament nu necesită condiţii speciale de păstrare.

Medicamentele nu trebuie aruncate pe calea apei menajere sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să eliminaţi medicamentele care nu vă mai sunt necesare. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.

  1. INFORMAŢII SUPLIMENTARE 

Ce conţine PREDUCTAL MR

Substanţa activă este diclorhidratul de trimetazidină. Fiecare comprimat conţine 35 mg diclorhidrat de trimetazidină, ce corespund la 27,47 mg trimetazidină. 

Celelalte componente sunt:

Nucleu: hidrogenofosfat de calciu dihidrat, hipromeloză, povidonă, dioxid de siliciu coloidal anhidru, stearat de magneziu.

Film: dioxid de titan (E171), glicerol, hipromeloză, macrogol 6000, oxid roşu de fer (E172), stearat de magneziu. 

Cum arată PREDUCTAL MR şi conţinutul ambalajului

PREDUCTAL MR se prezintă sub formă de comprimate filmate lenticulare, de culoare roz, cu diametru de 8 mm şi înălţime de aproximativ 4 mm. 

Mărimea ambalajului:

Cutie cu 2 blistere din PVC/Al a câte 30 comprimate cu eliberare modificată Cutie cu 50 blistere din PVC/Al a câte 10 comprimate cu eliberare modificată Cutie cu 100 blistere din PVC/Al a câte 10 comprimate cu eliberare modificată

Deţinătorul Autorizaţiei de Punere pe Piaţă şi Fabricantul

Deţinătorul Autorizaţiei de Punere pe Piaţă

LES LABORATOIRES SERVIER

50 Rue Carnot, 92284 Suresnes Cedex, Franţa

Fabricanţii

Les Laboratoires Servier Industrie

905 route de Saran, 45520 Gidy, Franţa şi

Servier (Ireland) Industries Ltd.(SII)

Gorey Road, Arklow – Co.Wicklow, Irlanda şi

Anpharm Przedsiebiorstwo Farmaceutyczne S.A. 03-236 Warszawa, uI.Annopol 6B, Polonia

Pentru informaţii suplimentare despre acest medicament, vă rugăm să contactaţi reprezentanţa locală a Deţinătorului Autorizaţiei de punere pe piaţă:

România

Servier Pharma SRL Tel: +4 021 528 52 80

Acest prospect a fost revizuit în Octombrie 2022.

citeste mai mult...

Acest produs face parte si din categoriile:

Scrie o recenzie

Review-uri si Pareri Preductal MR 35mg 60compr.film


Rating-ul dumneavoastra

mattca.ro este o farmacie pentru tine si familia ta! La noi gasesti online: medicamente fara reteta, suplimente alimentare, vitamine si minerale de la branduri de top, produsele tale preferate de ingrijre a corpului, ingrijire a tenului si dermatocosmetice, produse pentru bebelusi, tehnica si aparatura medicala.

Beneficiile mattca.ro:

  • Livrarea in Romania cu o taxa de transport de 14,90 lei, pentru platile online
  • Livrarea la locker (GLS si Sameday)
  • Livrarea in peste 20 de tari din Europa
  • Parteneriate cu brand-uri de renume
  • Oferte si promotii noi, lunar
  • Cantitati economice (pachete avantajoase)
  • Sfaturi si informatii utile in articolele de pe Blog
tbi bank loading
Vă rugăm așteptați
Copyright © 2013-present Magento, Inc. All rights reserved.

Produsul a fost adaugat in cos