Hemorzon unguent 1tub
Acest produs face parte din categoria medicamentelor eliberate pe baza de prescriptie medicala:
- nu se poate comanda online
- medicamentele pe baza de reteta se pot achizitiona doar din farmaciile fizice.
Descriere Hemorzon unguent 1tub
Descriere produs
Hemorzon se utilizeaza pentru atenuarea durerii si mancarimilor de la nivel anal, in special in crizele hemoroidale si tromboflebita hemoroidala.
Intelegem cat de important este pentru dumneavoastra sa fiti corect informat si va asiguram ca facem tot posibilul pentru actualizarea permanenta a site-ului la nivel de descriere si fotografii de produse. Cu toate eforturile noastre, daca producatorul nu ne semnaleaza modificarile ce tin de ambalaj sau compozitie, pot aparea neconcordante intre imaginile sau informatiile prezentate in descrierea produselor noastre. Va multumim pentru intelegere si vom fi recunoscatori daca ne semnalati eventuale erori pe adresa office@mattca.ro.
Informatii aditionale
Afectiune | Circulatie periferica |
---|---|
Mod de administrare | Utilizati intotdeauna Hemorzon exact asa cum v-a spus medicul dumneavoastra. Trebuie sa discutati cu medicul dumneavoastra sau cu farmacistul daca nu sunteti sigur. Adulti si varstnici Unguentul se aplica in regiunea anala, dupa defecatie si dupa toaleta locala sau seara, la culcare. Doza uzuala este de 2 - 3 aplicari unguent pe zi. Tratamentul se continua inca o saptamana dupa disparitia fenomenelor locale, aplicandu-se unguentul o data la doua zile. Copii Nu se recomanda administrarea Hemorzon unguent la copii. Daca aveti nelamuriri in ceea ce priveste tratamentul cu Hemorzon, adresati-va medicului sau farmacistului. |
Substanta activa | TETRACYCLINUM |
Simptome | Hemoroizi |
Sarcina si alaptare | Adresati-va medicului dumneavoastra sau farmacistului pentru recomandari inainte de a lua orice medicament. |
Reactii adverse | Ca toate medicamentele, Hemorzon poate determina reactii adverse, cu toate ca nu apar la toate persoanele. Acestea sunt in general reactii alergice, reactii locale iritative, atrofii ale mucoasei rectale in caz de utilizare prelungita, infectii. Daca vreuna dintre reactiile adverse devine grava sau daca observati orice reactie adversa nementionata in acest prospect, va rugam sa comunicati medicului dumneavoastra sau farmacistului. |
Precautii | Aveti grija deosebita cand utilizati Hemorzon Daca simptomele nu cedeaza rapid, intrerupeti tratamentul si adresati-va medicului. Acesta va poate recomanda efectuarea unui examen proctologic. Tratamentul cu Hemorzon nu inlocuieste tratamentul specific al afectiunii anale. Nu utilizati Hemorzon timp indelungat. Acesta contine hidrocortizona care, in urma absorbtiei, poate determina efecte neplaute la nivelul intregului organism. |
Interactiuni | Nu se cunosc interactiuni intre Hemorzon si alte medicamente. Va rugam sa spuneti medicului dumneavoastra sau farmacistului daca luati sau ati luat recent orice alte medicamente, inclusiv dintre cele eliberate fara prescriptie medicala. |
Indicatii terapeutice | Hemorzon se utilizeaza pentru atenuarea durerii si mancarimilor de la nivel anal, in special in crizele hemoroidale si tromboflebita hemoroidala. |
Grupa farmacoterapeutica | Antihemoroidale de uz topic |
Forma farmaceutica | Supozitor |
Forma ambalare medicament | Hemorzon se prezinta sub forma de unguent omogen, de culoare galbena pana la galben-brun. Este disponibil in cutii cu un tub din Al a18 g unguent. |
Concentratie | Fara concentratie |
Brand | Antibiotice |
Contraindicatii | Nu utilizati Hemorzon - daca sunteti alergic (hipersensibil) la hidrocortizon, tetraciclina, benzocaina sau la oricare dintre componentele Hemorzon. - daca aveti infectii ano-rectale bacteriene (inclusiv tuberculoase), virale, fungice. - daca aveti leziuni ano-rectale suprainfectate. |
Produs RX | DA |
Prospect Hemorzon unguent 1tub
Hemorzon 10 mg/5 mg/4 mg/g unguent
Tetraciclină/acetat de hidrocortizonă/benzocaină
Citiţi cu atenţie şi în întregime acest prospect înainte de a începe să utilizaţi acest medicament deoarece conţine informaţii importante pentru dumneavoastră.
- Păstraţi acest prospect. S-ar putea să fie necesar să-l recitiţi.
- Dacă aveţi orice întrebări suplimentare, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
- Acest medicament a fost prescris pentru dumneavoastră. Nu trebuie să-l daţi altor persoane. Le poate face rău, chiar dacă au aceleaşi semen de boală ca dumneavoastră.
- Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Acestea includ orice posibile reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. Vezi pct. 4.
Ce găsiți în acest prospect
- Ce este Hemorzon și pentru ce se utilizează
- Ce trebuie să știți înainte să utilizați Hemorzon
- Cum să utilizați Hemorzon
- Reacții adverse posibile
- Cum se păstrează Hemorzon
- Conținutul ambalajului și alte informații
- Ce este Hemorzon şi pentru ce se utilizează
Hemorzon unguent face parte din clasa de medicamente cunoscută sub denumirea de antihemoroidale pentru utilizare locală, preparate conţinând corticosteroizi. Hemorzon unguent se utilizează pentru atenuarea durerii şi mâncărimilor de la nivel anal, în special în crizele hemoroidale şi tromboflebită hemoroidală.
- Ce trebuie să știți înainte să utilizaţi Hemorzon
Nu utilizaţi Hemorzon
- dacă sunteţi alergic (hipersensibil) la hidrocortizon, tetraciclină, benzocaină sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament (enumerate la punctul 6).
- dacă aveţi infecţii ano-rectale bacteriene (inclusiv tuberculoase), virale, fungice și parazitare.
- dacă aveţi leziuni ano-rectale suprainfectate.
Atenționări și precauții
Înainte să utilizaţi Hemorzon unguent, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
Dacă simptomele nu cedează după 7 zile sau apare o hemoragie locală, întrerupeţi tratamentul şi adresaţi-vă medicului. Acesta vă poate recomanda efectuarea unui examen proctologic.
Utilizarea prelungită de medicamente antibacteriene poate determina dezvoltarea suprainfecţiilor, inclusiv cele determinate de ciuperci (fungi), rezistente la tratament.
Dacă apare o iritaţie locală după administrarea acestui medicament, întrerupeţi tratamentul. Tratamentul cu Hemorzon unguent nu înlocuieşte tratamentul specific al afecţiunii anale.
Nu utilizaţi Hemorzon unguent timp îndelungat. Acesta conţine hidrocortizon care, în urma absorbţiei, poate determina efecte adverse la nivelul întregului organism.
Copii
Nu se recomandă administrarea Hemorzon unguent la copii.
Hemorzon împreună cu alte medicamente
Spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi, aţi luat recent sau s-ar putea să luaţi orice alte medicamente.
Nu este recomandată utilizarea simultană a Hemorzon unguent cu alte medicamente cu administrare intrarectală.
Utilizarea concomitentă cu alte medicamente care conţin corticosteroizi cu administrare topică sau orală, poate creşte riscul de apariţie a efectelor sistemice.
Hemorzon împreună cu alimente şi băuturi
Nu se cunosc interacţiuni între Hemorzon şi alimente sau băuturi.
Sarcina, alăptarea şi fertilitatea
Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, credeţi că aţi putea fi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă, adresaţi-vă medicului sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament.
Deoarece hidrocortizonul se excretă în laptele matern, nu se recomandă utilizarea medicamentului la femeile care alăptează.
Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor
Hemorzon nu influenţează capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.
- Cum să utilizaţi Hemorzon
Utilizaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum v-a spus medicul sau farmacistul. Discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.
Doza recomandată este de o aplicare în regiunea anală, preferabil după defecaţie şi după toaleta locală, seara la culcare. La nevoie, doza poate fi crescută la 2 - 3 aplicări unguent pe zi.
Tratamentul se continuă încă o săptămână după dispariţia simptomelor locale, prin aplicare de Hemorzon unguent o dată la două zile.
Dacă aţi utilizat mai mult Hemorzon decât trebuie
Nu au fost raportate cazuri de supradozaj cu Hemorzon. Totuşi, dacă suspectaţi acest lucru, adresaţi-vă imediat medicului dumneavoastră sau departamentului de primire urgenţe.
Dacă aţi uitat să utilizaţi Hemorzon
Nu utilizați o doză dublă pentru a compensa doza uitată.
Dacă încetaţi să utilizaţi Hemorzon
Întrerupeţi tratamentul cu Hemorzon doar la recomandarea medicului.
Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
- Reacţii adverse posibile
Ca toate medicamentele, Hemorzon unguent poate determina reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.
Rar pot apărea reacţii alergice, reacţii locale iritative şi atrofie a mucoasei rectale, precum şi reacţii determinate de cantitatea crescută sistemic de corticosteroizi (sindromul Cushing, hiperglicemie, glicozurie).
Reacţiile adverse au fost clasificate în funcţie de frecvenţa de apariţie, astfel: Foarte frecvente: pot afecta mai mult de 1 din 10 persoane
Frecvente: pot afecta până la 1 din 10 persoane
Mai puţin frecvente: pot afecta până la 1 din 100 persoane Rare: pot afecta până la 1 din 1000 persoane
Foarte rare: pot afecta până la 1 din 10000 persoane.
Cu frecvenţă necunoscută: frecvenţa nu poate fi estimată din datele disponibile.
Raportarea reacţiilor adverse
Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Acestea includ orice reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. De asemenea, puteţi raporta reacţiile adverse direct la
Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România
Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1
Bucureşti 011478 – RO Tel: + 4 0757 117 259
Fax: + 4 0213 163 497
e-mail: adr@anm.ro
Raportând reacţiile adverse, puteţi contribui la furnizarea de informaţii suplimentare privind siguranţa acestui medicament.
- Cum se păstrează Hemorzon
Nu lăsaţi acest medicament la vederea şi îndemâna copiilor.
Nu utilizaţi acest medicament după data de expirare înscrisă pe ambalaj, după EXP. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.
Nu utilizați mai mult de 8 săptămâni după prima deschidere a tubului. A se păstra la temperaturi sub 25ºC, în ambalajul original.
Nu aruncaţi niciun medicament pe calea apei menajere sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să aruncaţi medicamentele pe care nu le mai folosiţi. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.
- Conținutul ambalajului și alte informații
Ce conţine Hemorzon
- Substanţele active sunt: tetraciclina (sub formă de clorhidrat de tetraciclină), acetat de hidrocortizonă, benzocaină.
Un gram unguent conţine tetraciclină 10 mg (sub formă de clorhidrat de tetraciclină 10,820 mg), acetat de hidrocortizonă 5,00 mg, benzocaină 4,00 mg.
- Celelalte componente sunt: ceară galbenă de albine,vaselină albă.
Cum arată Hemorzon şi conţinutul ambalajului
Hemorzon se prezintă sub formă de unguent omogen, de culoare galbenă până la galben-brun. Cutie cu un tub din Al vernisat la interior cu lac polifenolic și închis cu capac din polipropilenă continand 18 g unguent.
Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă şi fabricantul
Antibiotice SA
Str. Valea Lupului nr. 1, 707410, Iaşi, România
Acest prospect a fost aprobat în august 2020.
Informaţii detaliate privind acest medicament sunt disponibile pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România http://www.anm.ro/
mattca.ro este o farmacie pentru tine si familia ta! La noi gasesti online: medicamente fara reteta, suplimente alimentare, vitamine si minerale de la branduri de top, produsele tale preferate de ingrijre, cosmetice si dermatocosmetice, produse pentru bebelusi, tehnica si aparatura medicala.
Beneficiile mattca.ro:
- Livrarea in Romania cu o taxa de transport de 11,90 lei, pentru platile online
- Livrarea in peste 20 de tari din Europa
- Parteneriate cu brand-uri de renume
- Oferte si promotii noi, lunar
- Cantitati economice (pachete avantajoase)
- Sfaturi si informatii utile in articolele de pe Blog