Ciuperca piciorului – tratament si prevenirea recidivei

7 minute citire

- 02/05/2023
Ultima actualizare: 13/09/2023

Ciuperca piciorului – tratament si prevenirea recidivei

Ce este ciuperca piciorului? 

Ciuperca piciorului sau, denumita medical “Tinea Pedis”, este o infectie localizata la nivelul pielii piciorului si este produsa de o serie de fungi microscopici (dermatofiti) sau ciuperci parazite, in aproape 90% din cazuri: Microsporum, Epidermophyton si Trichophyton. Fungii se inmultesc in medii inchise, umede, calde si se hranesc cu keratina, o proteina care se gaseste in par, unghii si piele. Pentru ca apare cu precadere la sportivi (ce utilizeaza incaltaminte ocluziva in salile de antrenament), aceasta afectiune se mai numeste si “Picior de atlet’’, insa poate sa apara la persoane de toate varstele, de toate rasele si de ambele sexe. Reprezinta o afectiune des intalnita si neplacuta, mai ales in perioada verii cand doresti sa porti sandale sau o incaltaminte usoara care sa iti dezvaluie picioarele.

Cum se transmite ciuperca piciorului?

Desi are o contagiozitate usoara si se poate transmite prin contactul direct de la o persoana la alta (prin simpla atingere a pielii unei persoane afectate), unele persoane sunt mai sensibile si dezvolta aceasta afectiune, altele nu o dezvolta pentru ca sunt mai rezistente. Frecventarea spatiilor publice cum sunt centrele spa, strandurile, piscinele, bazinele de inot, a dusurilor si vestiarelor publice fac posibila contractarea infectiei, deoarece fungii pot supravietui pentru perioade scurte in bazinele de apa si pe diverse suprafete contaminate. Ciuperca piciorului poate fi transmisa si in mod indirect prin prin folosirea in comun a obiectelor de igiena personala (unghiera, forfecuta de unghii, pila pentru unghii, prosop, imbracaminte sau incaltaminte) datorita particulelor de piele ramase de la persoanele infectate pe acestea. Proliferarea fungilor este favorizata de:

  • climatul cald si umed (temperaturile crescute vara intretin transpiratia excesiva)
  • productia scazuta de acizi grasi cu rol antifungic de catre piele, in zona plantara
  • incaltamintea stramta, inchisa, care pastreaza piciorul umed si nu lasa pielea piciorului sa respire (incaltaminte din material plastic, cizme de cauciuc etc.)
  • folosirea pentru o perioada lunga de timp a unei singure perechi de incaltaminte
  • folosirea sosetelor din material sintetic care nu permit evaporarea transpiratiei
  • lezarea unghiei si a patului unghial
  • purtarea unghiilor artificiale
  • probleme de sanatate cum sunt: circulatia deficitara, diabetul, imunitatea scazuta
  • varsta inaintata (peste 60 ani)

Desi este rareori dureroasa si nu impiedica exercitarea activitatilor obisnuite, totusi ea reprezinta un disconfort sacaitor, care necesita tratamente indelungate, vindecandu-se relativ greu. Cauzele si formele de aparitie a ciupercii piciorului dar si cum se poate  trata si preveni recidiva vei afla citind acest articol.

Cum se manifecta ciuperca piciorului

Ciuperca piciorului este o infectie tegumentara care se localizeaza la nivelul degetelor de la picioare, intre degetul patru si degetul mic, unde pielea este umeda si cu tendinta la descuamare. Mancarimea sau pruritul, in limbaj medical, este principalul simptom, iar scarpinatul contribuie la extinderea ciupercii pe suprafete mai mari (la celelalte degete, talpa piciorului, maini, unghii sau alte zone din corp). Poate evolua in timp de la inrosire la crapaturi si vezicule cu lichid (in special in zona calcaielor), aparand fisuri ce jeneaza la mers si care pot genera infectii bacteriene.  Se cunosc trei forme ale acestei afectiuni:  

Formele ciupercii piciorului

  • Interdigitala: cea mai des intalnita, apare de obicei la ultimele doua degete ale picioarelor si poate cauza prurit, senzatie de arsura, miros neplacut. Initial, pielea este umeda, moale si alba.
  • Keratozica: are caracter cronic, se manifesta prin ingrosarea pielii si poate ajunge pana la desprinderea unghiei de patul unghial. Initial, se manifesta printr-o usoara iritatie, pielea este uscata si prezinta prurit.
  • Veziculoasa: cea mai rar intalnita, pielea are un aspect de crusta si se descuameaza. Se poate extinde la brate, palme, trunchi. Initial, se manifesta prin aparitia unor vezicule pline de lichid.

Cauzele ciupercii piciorului

  • Agentul Trichophyton mentagrophytes cauzeaza forma interdigitala si cea veziculoasa
  • Agentul Trichophyton rubrum cauzeaza forma keratozica

Diagnosticul se poate pune prin simpla examinare a pielii, dar trebuie completat cu un examen micologic local, eventual cultura fungica si antifungigrama.

Tratamentul ciupercii piciorului

Tratamentul acestei afectiuni impune fie utilizarea de produse antifungice locale si/sau cu administrarea de antifungice pe cale orala cum stabileste medicul curant in functie de severitatea infectiei. Cele mai multe forme ale ciupercii piciorului pot fi tratate la domiciliu, chiar si fara ajutorul unui medic, dar sfatul acestuia devine indispensabil daca infectia este severa, daca reapare frecvent sau daca este persistenta, in ciuda tratamentului corect efectuat.

  • Produsele antifungice (antimicotice) locale care se elibereaza fara reteta (terbinafina, miconazol, clotrimazol, bifonazol, naftifina si tolnaftat) reprezinta o prima recomandare si in functie de necesitati puteti apela la forma farmaceutica care va poate ajuta: crema, gel, spray, pudra sau solutie. Initial se dezinfecteaza zona afectata cu ajutorul solutiei de alcool iodat (Betadine) si apoi se aplica preparatul antifungic. Produsul trebuie aplicat pentru o perioada relativ lunga de timp, de 2-6 saptamani, dar si dupa ce manifestarile s-au remis; nu trebuie ignorata zona interdigitala, fie ca e afectata sau nu, pentru ca ea ofera conditii ideale pentru orice ciuperca. Crema se va aplica depasind cu cativa centimetri suprafata afectata. Recurentele sunt de multe ori determinate de intreruperea timpurie a tratamentului. De un real ajutor sunt utilizarea cremelor cu uree odata cu tratamentul antifungic, deoarece acestea cresc absorbtia substantei active antifungice si astfel efectul este imbunatatit.
  • In cazul formelor de micoze cu veziculele cu lichid iti recomandam bai locale sau compresele antiseptice efectuate de 3 ori pe zi cu solutie Burow si apoi aplicarea locala a cremei antifungice.
  • Daca produsele antifungice eliberate fara reteta nu dau rezultate, atunci exista si preparate antifungice locale cu prescriptie medicala care iti pot veni in ajutor. Acestea pot contine substante active precum: izoconazol si ketoconazol. In formele severe care merg pana la aparitia pielii ingrosate, in formele inflamatorii si la persoanele cu afectare extinsa, eventual si unghiala se recomanda tratamentul pe cale orala cu medicamente antifungice (fluconazol, terbinafina, itraconazol) in baza prescriptiei medicale, caz in care se impune si monitorizarea functiilor hepatice.

Pentru a contracara toxicitatea hepatica a antifungicelor orale este necesar administrarea de suplimente hepatoprotectoare care sustin si imbunatesc functiile ficatului (vezi Silimarina Forte sau Steablock 1+1). Acestea trebuie sa insoteasca tratamentul curativ pe toata perioada lui dar si dupa finalizarea acestuia pentru o perioada de cateva saptamani. Formele inflamatorii si cele cu afectare extinsa raspund mai greu la tratament, existand riscul extinderii ciupercii in alte zone sau al suprainfectiei bacteriene. Pentru a creste imunitatea si rezistenta organismului, dar si pentru a grabi vindecarea, se impune adoptarea unei diete adecvate ce presupune eliminarea alimentelor care favorizeaza inmultirea fungilor: zahar, drojdie, faina de grau, fructe dulci, fructe uscate, branzeturi fermentate si cu continut ridicat de grasimi, branza cu mucegai. E bine sa consumati legume si fructe proaspete (in special usturoi, ceapa, varza, broccoli, citrice), care au proprietati antioxidante si imunostimulatoare. De asemenea, consumul zilnic a cel putin 30-40 de grame de fibre este benefic, acestea absorband toxinele si curatand tractul digestiv (tarate, coji de psillyum sau seminte de in). Suplimentele farmaceutice cu efect imunostimulator contin diverse principii active naturale (alcaloizi, polifenoli, triterpene, glicoside, fitosterolietc) extrase din plante (gheara matei, hydrastis canadensis, ganoderma lucidum, extract de shiitake, extract de maitake, neem, arborele de ceai, oregano, salvie, scortisoara, cuisoare,usturoi) care au proprietati antifungice, contribuind astfel la scaderea recidivei.

Prevenirea recidivei

  Netratata corect, ciuperca piciorului poate recidiva. Fiind destul de rezistenta, infectia nu este eradicata total nici dupa o cura completa de tratament, de aceea se recomanda continuarea tratamentului pentru cateva saptamani de la disparitia simptomelor. Unele medicamente antifungice de uz local actioneaza mai repede ca altele, cele rapide in aproximativ doua saptamani comparativ cu o luna sau doua in cazul celor cu efect intarziat. Medicamentele cu efect rapid pot avea insa o rata mai mica de vindecare a infectiei. Prevenirea recidivei consta intr-o igiena riguroasa a picioarelor:

  • Pastrati pielea picioarelor uscata si curata.
  • Uscati pielea din spatiile interdigitale dupa baie sau dupa inot.
  • Utilizati sandale sau papuci in dusurile publice sau la piscine.
  • Purtati sandale sau pantofi de piele care lasa piciorul sa respire, evitati incaltamintea din material plastic/sintetic/cauciuc.
  • Purtati sosete de bumbac care sa absoarba transpiratia si schimbati-le de doua ori pe zi.
  • Utilizati pudra de talc sau pudre antifungice atat pentru picioare cat si pentru interiorul incaltamintei.
  • Lasati pantofii la aerisit pentru cel putin 24 de ore inainte de a-i pune din nou in picioare.
  • Renuntati la pantofii vechi si alternati incaltamintea cat mai des.

Respectand aceste reguli de baza privind igiena, alaturi de tratamentul adecvat, ciuperca piciorului poate deveni istorie. Atentie! In cazul in care simptomele nu sunt ameliorate dupa 2 saptamani de tratament sau nu dispare complet in patru saptamani este obligatoriu sa consulti un medic specialist. Acestea sunt cauzele, formele, tratamentul si modalitatile de prevenire a recidivei ciupercii piciorului. Speram ca ti-am venit in ajutor!  



Copyright © 2013-present Magento, Inc. All rights reserved.

Produsul a fost adaugat in cos