Solpadeine® 500 mg/8 mg/30 mg comprimate efervescente x 24 comprimate efervescente

Nu ai niciun produs in cos

a:6:{s:4:"type";s:32:"salesrule/rule_condition_combine";s:9:"attribute";N;s:8:"operator";N;s:5:"value";s:1:"1";s:18:"is_value_processed";N;s:10:"aggregator";s:3:"all";}

Solpadeine® 500 mg/8 mg/30 mg comprimate efervescente x 24 comprimate efervescente

Solpadeine® 500 mg/8 mg/30 mg comprimate efervescente x 24 comprimate efervescente se administreaza in tratamentul simptomatic de scurta durata al durerilor moderat-severe cu diferite localizari si in tratamentul simptomatic al febrei din raceala si gripa.
Timp estimat de livrare: 1 - 5 zile
Cod: W59778004
Brand: GSK

23 41 lei

Pret cu TVA
in stoc

Acest produs face parte din categoria OTC-uri – medicamente fara prescriptie medicala si poate fi livrat doar pe teritoriul Romaniei.

Comenzile sunt confidentiale Transport gratuit Impachetare sigura Taxa unica de trasport

Descriere Solpadeine® 500 mg/8 mg/30 mg comprimate efervescente x 24 comprimate efervescente

Solpadeine® 500 mg/8 mg/30 mg comprimate efervescente x 24 comprimate efervescente se administreaza in tratamentul simptomatic de scurta durata al durerilor moderat-severe cu diferite localizari si in tratamentul simptomatic al febrei din raceala si gripa.

Indicatii:

Solpadeine contine 3 substante active: paracetamol utilizat ca analgezic (calmeaza durerea) si antipiretic (scade febra), fosfat de codeina utilizat ca analgezic si cafeina, pentru calmarea rapida a durerilor de intensitate moderata pana la severa.

Actionand asupra organismului dumneavoastra in mod diferit, paracetamolul si codeina se combina pentru a inlatura durerea, iar cafeina creste efectul analgezic al paracetamolului.

Solpadeine este indicat pentru tratamentul simptomatic de scurta durata al durerilor de intensitate moderata pana la severa, cu diferite localizari: dureri de cap, migrena, dureri de dinti, dureri ale muschilor sau articulatiilor, nevralgii, dureri din sfera ORL (dureri in gat, dureri ale sinusurilor) sau in caz de menstruatie dureroasa. De asemenea Solpadeine este indicat in tratamentul simptomatic al febrei din raceala si gripa.

Mod de administrare:

Adulti, pacienti varstnici (cu functie hepatica si renala normala) si adolescenti cu varsta de 12 ani si peste:
Doza uzuala este de 1-2 comprimate efervescente Solpadeine administrate oral, dupa dizolvarea in apa; daca este necesar, doza se poate repeta la intervale de 4 – 6 ore, fara a depasi 4 doze pe zi (8 comprimate in 24 de ore).

Comprimatele se dizolva complet in cel putin jumatate de pahar cu apa.

Precautii si contraindicatii:

Nu utilizati Solpadeine

  • daca sunteti alergic (hipersensibil) la paracetamol, cafeina, codeina, la alte analgezice opioide sau la oricare dintre celelalte componente;
  • daca aveti boli hemoragice sau alte boli cu risc de sangerare;
  • daca aveti afectiuni ale ficatului sau ale rinichilor;
  • daca aveti astm bronsic, secretii traheobronsice crescute sau probleme respiratorii severe (datorita prezentei codeinei),
  • daca aveti diaree acuta infectioasa;
  • daca stiti ca aveti deficit de enzima glucozo-6-fosfat dehidrogenaza;
  • in depresie respiratorie, constipatie cronica.

Deoarece contine cafeina: nu consumati cantitati excesive de cafea si ceai, in timpul tratamentului. Nu utilizati concomitent alte medicamente pe baza de paracetamol, cafeina si codeina. Nu va fi administrat pe o perioada mai mare de 3 zile, fara consult medical. Nu depasiti doza zilnica recomandata.

Sportivii trebuie atentionati ca acest medicament contine un principiu activ care poate induce pozitivarea testelor antidoping.

Reactii adverse posibile:

Rare (afecteaza mai putin de 1 din 1000 utilizatori): alergii.

Foarte rare (afecteaza mai putin de 1 din 10000 utilizatori): scaderea numarului de globule albe din sange responsabile de coagularea aceastuia; ingustarea cailor respiratorii (mai ales la pacientii care au alergie la acid acetilsalicilic sau la alte medicamente din clasa antiinflamatoarelor non-steroidiene); reactii alergice severe; tulburari hepatice; eruptii cutanate; transpiratii; reactie alergica severa caracterizata de umflarea extremitatilor, respiratie dificila și stare de rau; urina tulbure; nervozitate; ameteala.

Cu frecventa necunoscuta (care nu poate fi estimata din datele disponibile): constipatie; greata; varsaturi; dispesie; uscaciunea gurii; pancreatita acuta (la pacientii cu colecistectomie in antecedente); dependenta apare la doze mari pe perioade prelungite; agravarea durerii de cap dupa utilizarea prelungita; somnolenta; mancarimea pielii.

Sarcina si alaptarea:

Solpadeine nu este recomandat in timpul sarcinii si alaptarii.

Compozitie:

  • Substantele active sunt paracetamol, cafeina si codeina. Un comprimat contine paracetamol 500 mg, cafeina anhidra 30 mg si fosfat de codeina hemihidrat 8 mg.
  • Celelalte componente sunt: hidrogenocarbonat de sodiu, sorbitol pulbere, zaharina sodica, laurilsulfat de sodiu, acid citric anhidru, carbonat de sodiu anhidru, povidona, dimeticona, apa purificata.

Mod de prezentare: cutie cu 12 folii a cate 2 comprimate efervescente.

 


Intelegem cat de important este pentru tine sa fii corect informat si te asiguram ca facem tot posibilul pentru actualizarea permanenta a site-ului la nivel de descriere si fotografii de produse.  Cu toate eforturile noastre, daca producatorul nu ne semnaleaza modificarile ce tin de ambalaj sau compozitie, pot aparea neconcordante intre imaginile sau informatiile prezentate in descrierea produselor noastre.  

Iti multumim pentru intelegere si vom fi recunoscatori daca ne semnalezi eventuale erori pe adresa comenzi@mattca.ro

Informatii aditionale Solpadeine® 500 mg/8 mg/30 mg comprimate efervescente x 24 comprimate efervescente

Compozitie Paracetamol##Codeina##Cafeina
Afectiune Raceala si gripa
Simptome Durere musculara
Indicat pentru Dureri osteo-articulare (artroze)

Prospect Solpadeine® 500 mg/8 mg/30 mg comprimate efervescente x 24 comprimate efervescente

PROSPECT: INFORMAŢII PENTRU UTILIZATOR 

Solpadeine 500 mg/8 mg/30 mg comprimate efervescente 
Paracetamol/ Fosfat de codeină hemihidrat /Cafeină anhidră 

Citiţi cu atenţie şi în întregime acest prospect înainte de a începe să luați acest medicament, deoarece el conţine informaţii importante pentru dumneavoastră.
Luaţi întotdeauna acest medicament conform indicaţiilor din acest prospect sau indicaţiilor medicului dumneavoastră sau farmacistului. 
-  Păstraţi acest prospect. S-ar putea să fie necesar să-l recitiţi. 
-  Întrebaţi farmacistul dacă aveţi nevoie de mai multe informaţii sau recomandări. 
-  Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. 
Acestea includ orice posibile reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. Vezi pct. 4. 
-  Dacă după 3 zile nu vă simţiţi mai bine sau vă simţiţi mai rău, trebuie să vă adresaţi unui medic. 

Ce găsiţi în acest prospect: 

  1. Ce este Solpadeine şi pentru ce se utilizează 
  2. Ce trebuie să ştiţi înainte să utilizaţi Solpadeine 
  3. Cum să utilizaţi Solpadeine 
  4. Reacţii adverse posibile 
  5. Cum se păstrează Solpadeine 
  6. Conţinutul ambalajului şi alte informaţii 

1.Ce este Solpadeine şi pentru ce se utilizează 

Solpadeine conţine 3 substanţe active: paracetamol utilizat ca analgezic (calmează durerea) şi antipiretic (scade febra), fosfat de codeină utilizat ca analgezic şi cafeină, pentru calmarea rapidă a durerilor de intensitate moderată până la severă. 

Acest medicament conţine codeină. Codeina aparţine unei clase de medicamente denumită analgezice opioide, care ameliorează durerea prin acţiunea lor. Poate fi utilizată singură sau în asociere cu alte analgezice, cum este paracetamolul. 

Codeina poate fi utilizată o perioadă scurtă de timp la adolescenţi cu vârsta peste 12 ani, pentru ameliorarea durerilor moderate, care nu sunt ameliorate de alte analgezice, cum sunt paracetamolul sau ibuprofenul administrate singure. 

Acţionând asupra organismului dumneavoastră în mod diferit, paracetamolul şi codeina se combină pentru a înlătura durerea, iar cafeina creşte efectul analgezic al paracetamolului. 

Solpadeine este indicat pentru tratamentul simptomatic de scurtă durată al durerilor de intensitate moderată până la severă, cu diferite localizări: dureri de cap, migrenă, dureri de dinţi, dureri ale muşchilor sau articulaţiilor, nevralgii, dureri din sfera ORL (dureri în gât, dureri ale sinusurilor) sau în caz de menstruaţie dureroasă. De asemenea Solpadeine este indicat în tratamentul simptomatic al febrei din răceală şi gripă. 

2. Ce trebuie să ştiţi înainte să utilizaţi Solpadeine 

Nu utilizaţi Solpadeine 
-  dacă sunteţi alergic (hipersensibil) la paracetamol, cafeină, codeină, la alte analgezice opioide sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament (enumerate la pct. 6); 
-  la copii cu vârsta sub 12 ani, 
-  dacă aveţi boli hemoragice sau alte boli cu risc de sângerare; 
-  dacă aveţi afecţiuni ale ficatului; 
-  dacă aveţi probleme severe ale rinichilor; 
-  dacă aveţi hemoragie digestivă, 
-  dacă aveţi astm bronşic, secreţii traheobronşice crescute sau probleme respiratorii severe (datorită prezenţei codeinei), 
-  în caz de leziuni la nivelul capului şi de tensiune intracraniană mare (de exemplu ca urmare a unei hemoragii cerebrale sau tumori cerebrale); 
-  dacă aveţi diaree acută infecţioasă; 
-  dacă suferiţi de subocluzie sau ocluzie intestinală (o situaţie în care musculatura intestinelor nu permite deplasarea mâncării prin ele, rezultând un blocaj intestinal); 
-  dacă aţi suferit o intervenţie chirurgicală la nivelul ficatului, vezicii biliare sau ductului biliar (tract biliar); 
-  dacă luaţi medicamente pentru tratarea depresiei numite IMAO (inhibitori de monoaminooxidază – medicamente pentru tratarea depresiei) sau aţi luat astfel de medicamente în ultimele 2 săptămâni; 
-  în caz de alcoolism acut (datorită prezenţei codeinei); 
-  dacă pacientul este în comă (nu trebuie administrate analgezice opioide, de exemplu codeină); 
-  dacă ştiţi că aveţi deficit de enzimă glucozo-6-fosfat dehidrogenază; 
-  în sarcină sau dacă alăptaţi; 
-  în depresie respiratorie, constipaţie cronică; 
-  pentru ameliorarea durerii la copii şi adolescenţi (cu vârsta cuprinsă între 0-18 ani) după îndepărtarea amigdalelor sau a vegetaţiilor adenoide (polipilor) pentru tratamentul sindromului de apnee obstructivă în somn; 
-  dacă ştiţi că metabolizaţi foarte repede codeina la morfină; 

Atenţionări şi precauţii 
Vă rugăm să cereţi sfatul medicului dumneavoastră sau farmacistului: 
Deoarece conţine paracetamol 
-  dacă obişnuiţi să consumaţi frecvent cantităţi mari de alcool etilic; 
-  dacă suferiţi de afecţiuni ale ficatului sau ale rinichilor; 
-  dacă aveţi leziuni hepatice pre-existente (creşte riscul hepatotoxicităţii) (datorită prezenţei paracetamolului);

Deoarece conţine codeină 
-  dacă suferiţi de afecţiuni cardio-vasculare (bătăi neregulate ale inimii, tensiune arterială mare), 
-  utilizată în doze mari şi timp îndelungat, poate dezvolta dependenţă şi apariţia unor simptome de tipul insomniei sau iritabilităţii la oprirea administrării medicamentului; acest medicament trebuie administrat în doza cea mai mică, pentru cât mai scurt timp pentru ameliorarea simptomelor. Utilizarea de rutină şi timp îndelungat, cu excepţia cazului în care se face sub supraveghere medicală, poate duce la dependenţă fizică şi psihică. 
-  dacă aţi suferit o intervenţie chirurgicală la nivelul colecistului, codeina poate determina un sindrom dureros abdominal acut, de tip biliar sau pancreatic; 
-  dacă suferiţi de orice tulburări intestinale, inclusiv obstrucţie intestinală; 
-  dacă aveţi tuse productivă, codeina poate împiedica eliminarea secreţiilor traheo-bronşice. Se impune prudenţă la bolnavii cu limitarea funcţiei respiratorii, emfizem pulmonar, fibroză pulmonară, bronhopneumopatie cronică obstructivă, bronhoree, tuberculoză gravă, traumatisme toracice (codeina deprimă respiraţia şi interferă cu mecanismele compensatorii declanşate de deficitul ventilaţiei pulmonare). La astmatici poate agrava fenomenele obstructive (favorizează bronhospasmul). 
-  se impun precauţii în următoarele cazuri: la persoanele în vârstă sau cu debilitate fizică, cu leziuni craniene, presiune intracraniană crescută, insuficienţă suprarenaliană, miastenia gravis, abdomen acut, tensiune arterială mică, hipotiroidism, hipertrofie de prostată sau stricturi uretrale, constipaţie cronică.
- nu este recomandată utilizarea la bolnavii cu colită ulceroasă (poate produce dilataţia toxică a colonului). Utilizarea trebuie evitată şi la pacienţii cu pancreatită. Hipovolemia, cordul pulmonar cronic, infarctul miocardic acut, starea de şoc favorizează accidentele hipotensive. Riscul convulsiv poate fi crescut când codeina se administrează la pacienţi cu edem cerebral şi la epileptici. Stările confuzive pot fi agravate. 

Codeina este transformată în morfină de către o enzimă de la nivelul ficatului. Morfina este o substanţă care determină ameliorarea durerii. Anumite persoane au o altă variantă a acestei enzime, iar acest fapt le poate afecta în diferite moduri. La unele persoane nu se produce morfină sau se produce în cantităţi foarte mici şi nu va apărea o ameliorare suficientă a durerii. Alte persoane sunt mai predispuse la apariţia de reacţii adverse grave, din cauză că se produce o cantitate foarte mare de morfină. Dacă observaţi oricare dintre următoarele reacţii adverse, trebuie să opriţi administrarea acestui medicament şi să vă adresaţi imediat unui medic: frecvenţă scăzută a respiraţiilor sau respiraţie superficială, confuzie, somnolenţă, pupile mici, senzaţie sau stare de rău, constipaţie, lipsa poftei de mâncare. 

Copii şi adolescenţi 

Utilizarea la copii şi adolescenţi după intervenţii chirurgicale
Codeina nu trebuie utilizată pentru ameliorarea durerii la copii şi adolescenţi după îndepărtarea amigdalelor sau vegetaţiilor adenoide (polipilor) pentru tratamentul sindromului de apnee obstructivă în somn. 

Utilizarea la copii cu probleme cu respiraţia
Codeina nu este recomandată la copiii cu probleme cu respiraţia, deoarece simptomele toxicităţii la morfină pot fi mai grave la aceşti copii.
Deoarece conţine cafeină
- nu consumaţi cantităţi excesive de cafea şi ceai, în timpul tratamentului (datorită prezenţei cafeinei).

Legate de Solpadeine 
Nu utilizați concomitent alte medicamente pe bază de paracetamol, cafeină şi codeină. 

Acest medicament trebuie administrat în doza cea mai mică, pentru cât mai scurt timp pentru ameliorarea simptomelor. Utilizarea regulată prelungită, cu excepţia cazului în care se face sub supraveghere medicală, poate duce la dependenţă fizică şi psihică (adicţie).
Nu va fi administrat pe o perioadă mai mare de 3 zile, fără consult medical.

Nu depăşiţi doza zilnică recomandată. 

Sportivii trebuie atenţionaţi că acest medicament conţine un principiu activ care poate induce pozitivarea testelor antidoping. 

Solpadeine împreună cu alte medicamente 
Spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi, aţi luat recent sau s-ar putea să luaţi orice alte medicamente.
Solpadeine şi alte medicamente administrate concomitent se pot influenţa reciproc. 

Nu se va asocia cu alte medicamente care conţin paracetamol, codeină sau cafeină. 

Legate de paracetamol 
Deoarece conţine paracetamol efectul tratamentului poate fi influenţat în cazul în care este administrat concomitent cu: 
alte medicamente care conţin paracetamol; 
·  warfarină sau derivaţi de cumarină (medicamente numite anticoagulante care sunt utilizate ca să vi se subţieze sângele); 
·  medicamente cu efect inductor asupra enzimelor hepatice (fenobarbital, fenitoină, carbamazepină, rifampicină); 
·  consum de alcool etilic (consum cronic); 
·  colestiramină (răşină fixatoare de acizi biliari utilizată pentru a trata valorile mari ale colesterolului din sânge); 
·  metoclopramid şi domperidonă (utilizate în tratamentul tulburărilor gastro-intestinale); 
·  zidovudină, 
·  probenecid 
·  cloramfenicol (interacțiune posibilă în special la pacienții care suferă de malnutriție). 

Legate de cafeină 
·  barbiturice sau antihistaminice; 
·  decongestionante ; 
·  contraceptive orale; 
·  cimetidina; 
·  disulfiram; 
·  efedrina; 
·  enoxacina, ciprofloxacina şi norfloxacina; 
·  ergotamina. 

Legate de codeină 
·  medicamente pentru tratamentul depresiei, hipnotice, sedative, antidepresive triciclice, IMAO, fenotiazine; 
·  metoclopramid şi domperidonă (utilizate în tratamentul tulburărilor gastro-intestinale); 
·  asocierea codeinei cu medicaţia expectorantă favorizează blocarea secreţiilor traheobronşice, astfel încât acestea nu mai pot fi eliminate. 

Dacă urmează să faceţi anumite investigaţii de laborator, informaţi-l pe medicul dumneavoastră că luaţi acest medicament, deoarece pot să apară valori fals scăzute ale glicemiei determinate prin metoda oxidaze/peroxidaze sau o creştere falsă a valorilor serice ale acidului uric determinat prin testul fosfotungstic. 

Creşteri ale timpului de protrombină şi ale valorilor serice ale bilirubinei, lactatdehidrogenazei şi transaminazelor serice evidenţiază afectarea toxică hepatică. 

Solpadeine împreună cu alimente şi băuturi 
Consumul excesiv de cafea, ceai sau alte băuturi energizante împreună cu utilizarea Solpadeine poate provoca senzaţia de tensiune şi iritare, de aceea e necesară prudenţă la administrarea medicamentului. Se va evita consumul de băuturi alcoolice în timpul tratamentului. 

Sarcina şi alăptarea 
Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, credeţi că aţi putea fi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă, adresaţi-vă medicului sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament.
Sarcina
Studiile epidemiologice efectuate la gravide nu au evidențiat efecte toxice ale paracetamolului la dozele recomandate, totuşi codeina nu este recomandată în timpul sarcinii. De aceea, Solpadeine nu este recomandat în timpul sarcinii. 

Alăptarea
Paracetamolul și cafeina se excretă în laptele matern, dar nu în cantităţi semnificative clinic. Nu luaţi codeină în timpul alăptării. Codeina şi morfina trec în laptele matern. 

Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor 
Solpadeine poate provoca ameţeli sau somnolenţă. Nu trebuie să conduceţi vehicule sau să folosiţi utilaje până nu ştiţi în ce măsură vă afectează administrarea acestui medicament. 

Solpadeine conține sorbitol și sodiu 
Solpadeine conţine sorbitol (E 420). Dacă medicul dumneavoastră v-a atenţionat că aveţi intoleranţă la unele categorii de glucide, vă rugăm să-l întrebaţi înainte de a lua/utiliza acest medicament.
Solpadeine conţine 398 mg sodiu pe comprimat efervescent. Acest lucru trebuie avut în vedere la pacienţii ce urmează o dietă cu restricţie de sodiu. 

3. Cum să utilizați Solpadeine 

Utilizaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum este descris în acest prospect sau aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră sau farmacistul. Discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur. 

Administrare orală. 

Adulţi, pacienţi vârstnici (cu funcţie hepatică şi renală normală) şi adolescenţi cu vârsta de 12 ani şi peste:
Doza uzuală este de 1-2 comprimate efervescente Solpadeine administrate oral, după dizolvarea în apă; dacă este necesar, doza se poate repeta la intervale de 4 – 6 ore, fără a depăşi 4 doze pe zi (8 comprimate în 24 de ore). 

Nu se administrează la un interval mai mic de 4 ore. 

Nu depăşiţi dozele recomandate. 

Copii:
Solpadeine nu trebuie administrat la copii cu vârsta sub 12 ani, din cauza riscului de apariţie a problemelor severe cu respiraţia. 

Durata tratamentului 
Acest medicament nu trebuie administrat mai mult de 3 zile. Dacă durerea nu se ameliorează după 3 zile, adresaţi-vă medicului dumneavoastră pentru a fi sfătuit 

Mod de administrare 
Comprimatele se dizolvă complet în cel puţin jumătate de pahar cu apă. 

Dacă utilizați mai mult Solpadeine decât trebuie 
Dacă aţi utilizat mai multe comprimate decât doza recomandată, adresaţi-vă imediat medicului sau mergeţi la camera de gardă a celui mai apropiat spital. Este important să-i spuneţi medicului, chiar dacă vă simţiţi bine. În cazul unui supradozaj există riscul de afectare hepatică gravă şi de apariţie a tulburărilor respiratorii. 

Dacă uitați să utilizaţi Solpadeine 
Nu luaţi o doză dublă pentru a compensa doza uitată. 

Nu depăşiţi doza recomandată. Dacă aţi depăşit doza recomandată, adresaţi-vă medicului chiar dacă nu vă simţiţi rău. 

Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest produs, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. 

4. Reacții adverse posibile 

Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele. 

Întrerupeţi administrarea acestui medicament: 
-  dacă nu mai aveţi bilă (în urma operaţiei de colecistectomie) şi suferiţi de durere severă abdominală, greaţă şi vărsături, 
-  dacă aveţi reacţii alergice, erupţii cutanate sau mâncărime, uneori însoţite de dificultăţi de respiraţie sau inflamaţia buzelor, a limbii, a gâtului sau a feţei, 
-  dacă aveţi senzaţia de mâncărime, descuamări ale pielii sau ulcere bucale, 
-  dacă aţi avut vreodată tulburări de respiraţie la administrarea de aspirină sau alte antiinflamatoare nesteroidiene şi acum aveţi o reacţie asemănătoare la folosirea acestui medicament,
-  dacă aveţi vânătăi sau sângerări inexplicabile. 

La administrarea combinaţiei paracetamol /cafeină/ codeină, în dozele recomandate, cu alimente care conţin cafeină, supradozajul de cafeină rezultat poate creşte potenţialul de reacţii adverse datorate cafeinei (insomnie, agitaţie, frică nejustificată, iritabilitate, durere de cap, tulburări gastro-intestinale şi palpitaţii). 

Următoarele reacții adverse au fost raportate: 

Rare (afectează mai puțin de 1 din 1000 utilizatori): 

  • alergii. 

Foarte rare (afectează mai puțin de 1 din 10000 utilizatori): 
·  scăderea numărului de globule albe din sânge responsabile de coagularea aceastuia, 
·  îngustarea căilor respiratorii (mai ales la pacienții care au alergie la acid acetilsalicilic sau la alte medicamente din clasa antiinflamatoarelor non-steroidiene), 
·  reacții alergice severe, 
·  tulburări hepatice, 
·  erupţii cutanate, 
·  mâncărimea pielii, 
·  transpirații, 
·  apariția de mici pete roșii pe piele, 
·  erupţie cutanată temporară de culoare roșie însoțită sau nu de mâncărime, 
·  reacţie alergică severă caracterizată de umflarea extremităților, respirație dificilă și stare de rău,
·  urină tulbure, 
·  o reacţie a pielii severă numită necroliză epidermică toxică (NET), 
·  erupție cutanată determinată de medicament, 
·  o reacţie a pielii severă numită sindrom Stevens Johnson (SJS), 
·  nervozitate, 
·  amețeală. 

Cu frecvență necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile): 
·  constipaţie, 
·  greaţă, 
·  vărsături, 
·  dispesie, 
·  uscăciunea gurii, 
·  pancreatită acută (la pacienţii cu colecistectomie în antecedente), 
·  dependența apare la doze mari pe perioade prelungite, 
·  agravarea durerii de cap după utilizarea prelungită, 
·  somnolenţă, 
·  mâncărimea pielii,
·  transpirație abundentă, 
·  dificultăți la urinare. 

Consumul excesiv de cafea sau ceai în timpul tratamentului cu Solpadeine poate produce iritabilitate şi hipertensiune arterială. 

Raportarea reacţiilor adverse
Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Acestea includ orice reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. De asemenea, puteţi raporta reacţiile adverse direct prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro/. Raportând reacţiile adverse, puteţi contribui la furnizarea de informaţii suplimentare privind siguranţa acestui medicament. 

5. Cum se păstrează Solpadeine 

Nu lăsaţi acest medicament la vederea şi îndemâna copiilor.
Nu utilizaţi acest medicament după data de expirare înscrisă pe ambalaj, după EXP. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective. 

A se păstra la temperaturi sub 25°C, în ambalajul original. 

Nu aruncaţi niciun medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să aruncaţi medicamentele pe care nu le mai folosiţi. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului. 

6. Conținutul ambalajului și alte informații 

Ce conţine Solpadeine 
-  Substanţele active sunt paracetamol, cafeină şi codeină. Un comprimat conţine paracetamol 500 mg, cafeină anhidră 30 mg şi fosfat de codeină hemihidrat 8 mg. 
-  Celelalte componente sunt: hidrogenocarbonat de sodiu, sorbitol pulbere, zaharină sodică, laurilsulfat de sodiu, acid citric anhidru, carbonat de sodiu anhidru, povidonă, dimeticonă, apă purificată. 

Cum arată Solpadeine şi conţinutul ambalajului 
Solpadeine se prezintă sub formă de comprimate plate rotunde, de culoare albă, prevăzute cu o linie de rupere pe una din feţe. 

Mărimea ambalajului: 
Cutie cu 2 folii din hârtie-PE-Al-PE a câte 2 comprimate efervescente. 
Cutie cu 4 folii din hârtie-PE-Al-PE a câte 2 comprimate efervescente.
Cutie cu 6 folii din hârtie-PE-Al-PE a câte 2 comprimate efervescente. 
Cutie cu 12 folii din hârtie-PE-Al-PE a câte 2 comprimate efervescente.
Cutie cu 30 folii din hârtie-PE-Al-PE a câte 2 comprimate efervescente

Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate. 

Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă şi fabricantul 

Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă 

Hipocrate 2000 SRL
Strada Prahova, nr. 6A, sector 1, 012423, Bucureşti 
România
<sigla: Omega Pharma> 

Fabricanţi

GLAXOSMITHKLINE DUNGARVAN LTD.
Knockbrack, Dungarvan, Co. Waterford, Irlanda 

SWISS CAPS GMBH
Grassingerstrabe 9, Bad Aibling, Bayern 83043, Germania 

Acest prospect a fost revizuit în Ianuarie, 2018.  

Citeste mai mult

Review-uri si Pareri Solpadeine® 500 mg/8 mg/30 mg comprimate efervescente x 24 comprimate efervescente

Scrie propria ta recenzie

Cum evaluezi Solpadeine® 500 mg/8 mg/30 mg comprimate efervescente x 24 comprimate efervescente ? *

  1 stea 2 stele 3 stele 4 stele 5 stele
Produs

Produse similare

Recomandam produsele

Cele mai cumparate produse

mattca.ro este o farmacie pentru tine si familia ta! La noi gasesti online: medicamente fara retetasuplimente alimentarevitamine si minerale de la branduri de top, produsele tale preferate de ingrijre, cosmentice si dermatocosmeticeproduse pentru bebelusitehnica si aparatura medicala

Beneficiile mattca.ro:

  • Transport gratuit la comenzi de peste 230 de lei
  • Livrarea in orice sat din Romania cu o taxa unica de transport de 16,9 lei
  • Livrarea in 32 de tari din Europa
  • Parteneriate cu brand-uri de renume
  • Oferte si promotii noi, lunar
  • Cantitati economice (pachete avantajoase)
  • Sfaturi si informatii utile in articolele de pe Blog